Două transporturi cu două tone de deșeuri provenite din Anglia şi Olanda oprite la intrarea în țară

Cele două automarfare erau conduse de un cetăţean olandez şi un român.

Două transporturi cu deşeuri aduse din Anglia şi Olanda au fost blocate să intre în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, după ce autorităţile române au constatat că şoferii nu aveau documente legale pentru astfel de importuri, potrivit g4media.ro.

Cele două automarfare erau conduse de un cetăţean olandez şi un român.

Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, mobilă, textile, materiale plastice, cauciuc, materiale feroase şi neferoase, ce urmau să fie descărcate la firme din ţara noastră. „Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi Protecţiei Consumatorului Arad. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 19.900 kg de deşeuri, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse”, a informat, joi, Poliţia de Frontieră Arad. Autorităţile au dispus ca deşeurile să fie returnate expeditorilor din Anglia şi Olanda.Popescu Piedone despre Cîrstoiu: ești speriat de o roabă?