Un tânăr din Anina cultivă legume pe un deal terasat, la 800 de metri altitudine

Tânărul vinde toată legumele cultivate din prima zi, deoarece comenzile să iau online.

Un tânăr pasionat de agricultură cultivă legume de calitate, în vârf de munte. Ciprian Minea locuiește la Anina și are o grădina pe Dealul Frumos. Orașul Anina este situat la aproape 800 de metri altitudine, climatul fiind mai vitreg, pământul mai sărac și terenul agricol aproape inexistent.

Ciprian Minea a mărturisit că visul lui a fost întotdeauna să poată să facă ceva, să nu mai depindă de nimeni, să poata să-și ducă ideile la extrem dacă dorește

  El nu vrea ca totul să fie bazat pe profit, chiar dacă banii sunt necesari.. Profitul nu a fost ținta numărul unu, el neconsiderandu-se un businessman. Tânărul încearcă să-și cultive toate calitățile, dar niște principii vor fi foarte importante pentru el, respectiv calitatea, relația cu clienții, produsele, modul de lucru.” Am tendința să fiu un Gigi contra, am tendința să fiu încăpățânat. Câteodată sunt lucruri foarte dificile. La mine nu există, că nu se poate. Trebuie să ai o țintă spre final, să vezi și restul, până acolo sunt detalii”, spune Ciprian Minea.

El a avut nevoie de zeci și sute de ore de muncă pentru a face micile grădini de la Steier să rodească

Tânărul a avut bucățele de 8 metri cu 3 metri 10 metri cu 5 metri, locația acestora, adică strada Dealul Frumos, fiind pe un deal, unde  totul este supraetajat, accesul în grădină fiind foarte dificil.” Deci tot compostul, pentru că noi lucrăm foarte mult cu compost, ca să îmbunătățim solul, tot compostul a fost cărat la targă cu prieteni. Am cărat tone zeci de tone de compost și am făcut la vremea respectivă eforturi ca să deschidem grădinile alea micuțe”, își amintește Ciprian Minea.

Deși în grădina Dealul Frumos se cultivă și ceapă verde sau gulii, regina culturilor rămâne salata.  “Salata noastră este fabrică de bani. Motorul economic din spatele grădina Dealul Frumos e salata. În ultimii ani am testat 10-12 varietăți de salată, am rămas la una singură sau două care le-au plăcut cel mai mulți clienților. Întâmplător, această varietare a fost cel mai dificil de crescut. Nici măcar cei de dincolo nu se încăpățânează să o crească tot anul”, spune Ciprian Minea.

Tânărul a povestit că vinde toată legumele cultivate, de obicei în prima zi, deoarece comenzile să iau online.

„Mai colaborăm și cu restaurante. Momentele de maximă satisfacție sunt produsele care ajung la clienți și faptul că oamenii sunt bucuroși, recunoscători și surprinși în același timp, pentru că nu se așteaptă. Asta a fost ideea mea, adică produsele să fie de calitate maximă, dar și serviciile să fie la același nivel”, spune Ciprian Minea.

Gustul berii poate fi mai bun, dacă este respectată procedura de preparare