Trafic rutier închis marţi şi miercuri pe DN1, în zona Câmpina

Circulația este oprită pentru demolarea unui pasaj de cale ferată care supratraversează drumul

DN1
DN1. Sursa foto: wikipedia

Traficul va fi închis marţi şi miercuri pe DN1, în zona Câmpina, pentru demolarea unui pasaj de cale ferată care supratraversează drumul, potrivit g4media.ro.

”În perioada 19.03.2024, ora 00.00 – 20.03.2024, ora 24.00, circulaţia rutieră va fi închisă pe DN 1, pe tronsonul kilometric 89+450 metri – 94+650 metri, în zona localităţii Câmpina, judeţul Prahova, pentru efectuarea lucrărilor de demolare a pasajului de cale ferată, care supratraversează DN 1 la kilometrul 93+120 metri”, anunţă luni Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Traficul rutier se va desfăşura deviat pe categorii de vehicule, astfel: autovehiculele cu masa mai mică de 3,5 tone, pentru sensul Bucureşti – Braşov şi retur: DN 1, kilometrul 89+450 metri (Băneşti) – DJ 102I – Calea Daciei – B-dul. N. Bălcescu – DJ 101R – DN 1, kilometrul 94+650 metri Cornu.

Pentru autovehiculele cu masa mai mare de 3,5 tone, pentru sensul Ploieşti – Braşov şi retur: DN 1, kilometrul 53+650 metri (Bărcăneşti) intersecţie cu DN 1A – Centura de Est – DN 1A (Blejoi – Vălenii de Munte – Cheia – Săcele) – DN 1 – Braşov; DN 1, kilometrul 59+800 metri (Bărcăneşti) intersecţie cu DN 1A – Centura de Vest – DN 1A (Blejoi – Vălenii de Munte – Cheia – Săcele) – DN 1 – Braşov; DN 1, kilometrul 64+400 metri (Bărcăneşti) – DN 72 – Târgovişte – DN 71 (Târgovişte – Fieni – Moroieni) – DN 71 -DN 1 Sinaia – DN 1 – Braşov.

Bărbat arestat pentru jaf în București