Cluj-Napoca va avea propria campanie de promovare a vaccinării

Propunerea a venit de la un consilier local USR PLUS, campania urmând să includă și vedete

Luni, în prima ședință a Consiliului Local, Alexandra Oană (USR PLUS) a propus organizarea unei campanii locale de vaccinare. De altfel, în Cluj sunt 19 centre de vaccinare pentru personalul medical, iar pe listele deja făcute se află 12.000 de cadre medicale din domeniul public și privat. Mai mult, zilele acestea vor fi vaccinați și seniorii din centrele de bătrâni, împreună cu personalul de acolo. La nivel național, peste 25 mii de persoane s-au vaccinat de la începutul campaniei, dintre care aproape 12 mii numai în ultima zi.

De succesul acestei campanii depind foarte multe lucruri esențiale pentru noi: dacă se deschid școlile, dacă spitalele își cresc capacitatea pentru alte boli în afară de COVID, dacă se redeschid restaurantele, cinematografele, teatrele, dacă putem să mergem din nou la concerte și petreceri sau dacă purtăm în continuare măștile. Experții spun că pentru a reveni la normalitate trebuie să ajungem la o rată de vaccinare de 70% a populației. Statisticile însă arată că pornim de la un procent de aproximativ 30% dintre români care acceptă vaccinul. Mai mult, după debutul campaniei de vaccinare, comparativ cu alte țări, vedem că numărul de persoane care s-au vaccinat este foarte mic

Alexandra Oană, consilier local USR PLUS

Alexandra Oană a propus ca, în completarea campaniei naționale de promovare a vaccinării, să fie începută o campanie locală de comunicare prin care clujenii să fie încurajați să se vaccineze.

„Concret, așa cum primim comunicate referitoare la evoluția ratei de infectare, am solicitat informări concrete și regulate referitoare la evoluția campaniei de vaccinare din municipiu și coagularea unui grup de lucru local – cu experți de sănătate publică de la nivel local, cu experți pe zona de comunicare, cu figuri publice locale – care împreună să lucreze la o strategie locală de promovare a campaniei de vaccinare. Sunt convinsă că dacă aducem în prim planul campaniei figuri cunoscute de clujeni, în care ei au încredere și cu care rezonează, mesajul pro vaccinare va avea șanse mai mari să convingă. M-am bucurat să văd că domnul Primar a acceptat propunerea mea și în perioada următoare vă voi ține la curent cu demersurile inițiate”, a adăugat consiliera.

O veste bună vine și de la Comitetul Național de Coordonare a Vaccinării (CNCAV), unde numărul de vaccinați aproape s-a dublat într-o singură zi. La raportarea de luni (ora 17.00), erau declarate vaccinate 11.912 persoane, astfel că numărul total a ajuns la 25.508 de persoane vaccinate de la începutul campaniei, din 27 decembrie 2020. Numărul de reacții adverse din ultimele 24 de ore a fost de 10, comuni și minore, dintre care una de tip local și 9 reacții generale. De la începutul campaniei de vaccinare au fost înregistrate 47 de reacții comune și minore (8 la locul injectării și 39 generale – febră, cefalee, anxietate, alergii de tip urticarie).

Citește și: „Din 4-5-6 ianuarie ar trebui să avem cel puţin 20.000 de persoane vaccinate pe zi”

#News