Marcel Vela

Astfel s-ar putea descrie relatările ministrului de Interne, Marcel Vela, privitoare la contrabanda din unele păduri ale țării. Acesta susține că în pădurile din nordul României au fost găsite mai multe deltaplane abandonate. Potrivit ministrului Vela, există suspiciunea că deltaplanele erau folosite la contrabandă, ele nefiind detectabile pe radar.

Serialul Escobar, posibilă sursă de inspirație

Scenele descrise de Marcel Vela par a fi asemănătoare cu cele din celebrul serial ”Escobar”, personaj celebru care folosea deltaplanul pentru a-și transporta drogurile. Ministrul Vela susține că sunt contrabandiști care dau dovadă de o mare ingeniozitate atunci când este vorba de traversarea graniței.

Citește și: Vela vorbeste despre noile carti de identitate

”Există contrabandiști care inventează tot felul de variante de a traversa granița. Poliția de Frontieră este la datorie, am fost întrebat despre un elicopter ușor care a trecut granița anul trecut. Nu am fost eu ministru atunci și nu știam despre ce este vorba, dar o să aflu, evident, pentru că mâine o să întreb despre acest caz. Vreau să vă spun că am găsit în pădurile din nordul României deltaplane părăsite, care s-au folosit cel mai probabil la contrabandă. Specialiștii vor găși o soluție, pentru că trebuie să oprim această contrabandă. Aparatele de zbor care nu se văd pe radar, pot fi identificate prin alte metode, aparate, pe care noi le vom implementa în viitor. Sunt scanere cu termoviziune care pot depista deltaplanul.” a spus Marcel Vela. #News