Gabriela Firea: Vom continua demersurile începute pentru reducerea abandonului școlar și al căsătoriilor timpurii

Ministrul Gabriela Firea s-a întâlnit cu Nicolae Păun, președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, cu care a abordat aceste teme.

Ministerul Familiei continuă demersurile începute pentru reducerea abandonului școlar și a căsătoriilor timpurii, a transmis Gabriela Firea. Potrivit ministrului Familiei, fenomenul tinerelor care devin mame mult prea devreme este una dintre temele pentru care este imperios necesar găsite soluții urgențe și eficiente.

Gabriela Firea: Putem face asta doar mergând direct în comunitățile unde avem cele mai multe astfel de probleme, pentru a discuta cu oamenii și a găsi rezolvări punctuale.

Ministrul Gabriela Firea s-a întâlnit cu Nicolae Păun, președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, cu care a abordat aceste teme și împreună vor stabili un plan concret de acțiune în comunitățile de romi din România. „Am primit cu drag un dar simbolic – Lulica, prima păpușă cu trăsături identice femeilor rome gândită pentru a combate discriminarea romilor. Ne dorim să înceteze obiceiul căsătoriilor timpurii care este încă o practică barbară în anumite comunități de romi. Trebuie să se înțeleagă că vorbim despre niște copii, care au nevoie să li se respecte drepturile și copilăria. Este o misiune grea pe care ne-o asumăm, dar vom avea discuții aplicate, direct în comunitățile unde încă se mai practică aceste obiceiuri”, a declarat Gabriela Firea, pe pagina de Facebook.

Potrivit ministrului Familiei, este o măsură prin care se încearcă reducerea și a numărului mamelor minore sau a celor care abandonează școala, cele două fenomene fiind consecințele nefaste ale căsătoriilor timpurii.

Anul trecut am avut aproape 700 de fete sub 15 ani care au devenit mame mult prea devreme, iar asta nu înseamnă creșterea sănătoasă a natalității pe care ne-o dorim cu toții, a declarat Gabriela Firea. „În plus, o fată care naște la vârsta asta nu se mai întoarce la școală vreodată. Începând de anul viitor, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse alături de Partida Romilor va demara proiecte privind combaterea acestor fenomene din comunitățile de romi din România. Mă bucur că îl avem în echipa ministerului pentru a se ocupă de aceste proiecte, din funcția de subsecretar de stat, pe Bogdan Paraschiv, secretar general la Partida Romilor Pro-Europa”, a conchis Gabriela Firea.

Gabriela Firea: Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, este partenerul Organizației „Salvați Copiii România” într-o campanie de informare destinată părinților care muncesc în străinătate şi persoanelor în grija cărora au rămas copiii