Un fotograf din Iași făcea avansuri sexuale fotomodelelor

Bărbatul, care deținea un studio foto, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală şi viol

Arest
Arest sursa foto pixabay

Un bărbat de 60 de ani din Iaşi, de profesie fotograf, a fost arestat preventiv. El este acuzat de patru tinere că ar fi comis fapte de agresiune şi viol, în timpul unor şedinţe foto, potrivit digi24.ro.

Bărbatul este din Iaşi şi deţine un studio foto.

El racola tinerele pe internet. Individul locuiește într-un apartament din Iași însă are o casă și la Rediu. Polițiștii l-au găsit la Rediu și l-au reținut, apoi judecătorii l-au arestat pentru 30 de zile. „Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Iași au identificat un bărbat în vârstă de 60 de ani, din mun. Iași, bănuit de comiterea unor fapte de agresiune sexuală și viol.

În perioada 09.11.2023-10.11.2023, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Iași au fost sesizați de patru persoane vătămate, cu vârste cuprinse între 16-29 ani, despre faptul că în perioada septembrie-octombrie a.c., în timp ce se aflau într-un imobil al unui bărbat, de pe raza mun. Iași, cu scopul de a efectua o ședință foto, acesta ar fi comis acte de natură sexuală.

 În urma cercetărilor, poliţiştii de investigaţii criminale, cu sprijinul luptătorilor S.A.S Iaşi, au făcut două percheziţii domiciliare.

La un imobil din comuna ieşene Rediu bărbatul a fost identificat. În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 14.11.2023, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore și introdus în Arestul IPJ Iași. Pe 15 noiembrie a.c., acesta a fost prezentat  cu propuneri legale, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

. Minor agresat sexual de alți minori