Dominic Fritz (Timișoara)

Peste o sută de angajați ai Primăriei din Timișoara vor rămâne fără sporuri, a anunțat,  primarul Dominic Fritz. Acesta a precizat că vor fi tăiate sporurile tuturor celor care se ocupă de proiecte europene, dar care nu au și reușit implementarea acestora.

„În situaţia în care am cheltuit doar 1 milion, am aruncat o privire pe sporurile plătite pe aceste fonduri şi am constatat cu surprindere că din 2018, 2019, 2020 am plătit, până acum, 6,5 milioane de lei pentru sporuri salariale pentru aceste proiecte. Deci asta înseamnă că, pentru ca să cheltuim, deocamdată, 1 milion de lei din fonduri europene, am plătit sporuri salariale de aproape 7 milioane de lei. Mulţi nu ştiu asta, dar aceste sporuri salariale nu sunt plătite din aceste fonduri europene, ci din bugetul local, din fondurile noastre proprii. Am decis să suspendăm, de luna aceasta, aceste sporuri, cel puţin pe noiembrie şi decembrie, şi de anul viitor vom dezvolta un sistem în care aceste sporuri vor depinde de performanţă în proiect şi nu sunt plătite aşa. Cred că sunt peste 120 de colegi care primesc aceste sporuri”, a declarat primarul Dominic Fritz, în conferința de presă săptămânală.

Nu doar scriere, ci și implementare

Primarul a precizat că nu este vorba doar de sporurile pentru scrierea proiectelor, cât și pentru implementarea acestora.

„Aceste sporuri nu sunt pentru scrierea proiectelor, ci efectiv pentru implementarea proiectelor, şi de multe ori nu au de-a face una cu altă. Sunt sporuri care se pot acordă până la 50% din salariul de baza. Se numeşte un lider de proiect care primeşte 50% şi după sunt 4-5-6-7 funcţionari care se ocupă de proiect şi ei muncesc, teoretic, pentru acest proiect. Ideea e că ei muncesc în timpul orelor de lucru, nu sunt ore suplimentare şi asta e marele mister pentru mine, sunt proiecte în care nu s-a mişcat nimic, dar văd că unii primesc sporuri pentru 80 de ore, 100 de ore muncite în acest proiect. Dacă întru şi mai adânc, văd şedinţe o dată la 2 zile, câte 2 ore, şi acolo am nişte semne de întrebare, pentru că nu se văd rezultate. Până nu clarificăm acest sistem, până nu clarificăm cine şi de ce primeşte acest spor, îl suspendăm. Sunt sporuri nu pentru scrierea proiectului, ci pentru implementarea lui”, a mai adăugat Dominic Fritz.

Citește și: Copleșit de situație, Fritz ia decizii controversate

#News