Temperaturi mai ridicate decât cele normale în următoarele trei săptămâni

Pentru săptămâna 30 octombrie – 6 noiembrie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări

Toamna
Toamna sursa foto pixabay

Meteorologii anunţă temperaturi mai ridicate decât cele obişnuite pentru următoarele trei săptămâni, în cea mai mare parte a ţării. Pentru săptămâna 6 – 13 octombrie, sunt prognozate temperaturi apropiate de cele normale în această perioadă şi ploi abundente în toate regiunile, potrivit g4media.ro.

Pentru săptămâna 16 – 23 octombrie, valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a ţării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile vestice, sudice şi sud-estice.

Regimul pluviometric va fi local excedentar în extremitatea de nord-vest a ţării, dar şi deficitar în regiunile sud-vestice şi local în vest, est şi sud-est, în rest fiind în general apropiat de cel normal pentru acest interval. Pentru săptămâna 23 -30 octombrie, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în cele vestice, sudice şi sud-estice.

Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în regiunile centrale, dar mai ales în cele nord-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Pentru săptămâna 30 octombrie – 6 noiembrie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări, regimul pluviometric fiind în general apropiat de cel normal pentru acest interval în cea mai mare parte a ţării, cu un uşor excedent în zonele montane. Pentru săptămâna 6 – 13 noiembrie, mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă fiind excedentare în toate regiunile. Șofer amendat pe Autostrada Soarelui pentru bullying în trafic