Cântărețul haitian ”Mikaben” a murit în timpul unui concert susținut la Paris 

Mikaben a apărut la concertul Accor Arena, cu o capacitate de 20.000 de locuri, fiind invitat al grupului haitian Carimi.

Cântărețul haitian Mikaben a murit după ce s-a prăbușit pe scenă, în timpul lui concert la Paris, în fața a mii de fani. Artistul în vârstă de 41 de ani, al cărui nume real este Michael Benjamin, se presupune că a suferit un atac de cord sau un stop cardiac în timpul spectacolui. Fanii au fost șocati când l-au văzut prăbușindu-se în timp ce se îndrepta spre ieșirea de pe scenă, potrivit digi24.ro.

Mikaben a apărut la concertul Accor Arena din estul Parisului, care are o capacitate de 20.000 de locuri, fiind invitat al grupului haitian Carimi.

 Cântărețul „a murit după ce a suferit o criză pe scenă și în ciuda eforturilor serviciilor de urgență”, au anunțat reprezentanții sălii de spectacol pe Twitter. În înregistrările video de pe rețelele de socializare se poate observă cum acesta cântă, după care se întoarce brusc și se îndreaptă spre spatele scenei.  Mikaben s-a prăbușit în văzul spectatorilor, muzica s-a oprit, fiimd chemați medicii.După moartea artistului,  au venit mesaje de omagiu de peste tot din Haiti, posturile de radio și localurile difuzând muzică pe repeat începând de sâmbătă seara. Soția sa, Vanessa, care este însărcinată, a postat un mesaj în care le mulțumește oamenilor pentru rugăciunile lor, dar le cere intimitate. „Nu sunt în stare să vorbesc. Mi-am pierdut cealaltă jumătate și nu am cuvinte”, a scris ea.

Și prim-ministrul haitian, Ariel Henry, a postat un mesaj de condoleanțe pe contul său de Twitter, după ce a aflat de moartea șocantă a artistului

 ”Sunt șocat de moartea subită a tânărului și foarte talentatului artist Michael Benjamin Mikaben. Am pierdut o figură importantă în muzica haitiană” , a scris premierul.

Rapperul haitian Wyclef Jean i-a acordat titlul de „unul dintre cei mai influenți și mai inspirați tineri artiști ai generației noastre”, în cadrul unui interviu pentru ziarul Miami Herald. Acesta a scris și pe twitter „Odihnește-te în pace”, postare căreia i s-a atașat un videoclip unde apare alături de Mikaben. Fostul premier haitian, Jean Henry Céant, l-a lăudat pe regretatul artist: „unul dintre cei mai talentați artiști ai generației sale”.

Costurile construcției metroului de la Cluj-Napoca, mai mari cu 35%