Înșelăciune cu telefoane mobile pusă la cale de un bărbat din Alba

El a încheiat mai multe abonamente de telefonie, folosind datele de identificare ale unor alte persoane

Telefon mobil
Telefon mobil sursa foto pixabay

Un bărbat a fost reținut de polițiști, după o percheziție domiciliară realizată în municipiul Aiud, județul Alba. Acesta, în urmă cu un an, a încheiat mai multe abonamente de telefonie, folosind datele de identificare ale unor alte persoane, potrivit ziare.com.

Potrivit IPJ Alba, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Aiud, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, au efectuat o percheziție domiciliară, pe raza municipiului Aiud, la o persoană bănuită de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, cu un prejudiciu de aproximativ 5.000 de lei.

Din cercetări a reieșit că, în cursul lunii septembrie a anului 2022, un bărbat ar fi folosit datele de identificare ale mai multor persoane și ar fi încheiat, în numele acestora, abonamente de telefonie. Cu ocazia percheziției, polițiștii au ridicat cinci telefoane mobile. Față de bărbat, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune. El va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanei vizate. Acțiunea polițiștilor din Aiud a fost sprijinită de polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.Români și un sârb anchetați penal pentru contrabandă cu țigări în vestul țării