Șervețelul folosit de Messi pentru a-și șterge lacrimile (și nu numai), scos la vânzare pentru 1 milion de dolari

Pe ce mai dă lumea banii

În mod sigur că habar nu avea Lionel Messi că șervețelul pe care l-a folosit pentru a-și șterge lacrimile, la despărțirea de Barcelona, avea să fie păstrat de cineva care intenționează să se îmbogățească de pe urma suferinței sale.

Mai exact, cel mai scump șervețel din lume a fost folosit de marele fotbalist, după ce i-a fost înmânat de soția lui, Antonella, vizibil îngrijorată să nu care-cumva să ajungă Messi să-și păteze sacoul cu lacrimi sau orice alt lichid ce se poate revărsa din nas, în timpul plânsului.

Șervețelul „mucos” al lui Messi, scos la vânzare contra sumei de 1 milion de dolari

Norocosul care a pus mâna pe șervețel a scos obiectul la vânzare pe un site de profil. Explicația vânzătorului este una destul de simplă: șervețelul ar conține materialul genetic al lui Messi, astfel încât, oricine l-ar cumpăra, l-ar putea folosi pentru o mică clonare, caz în care vrea să aibă parte de „propriul Messi”, pe viitor.

Din câte se poate observa, toate momentele importante din viața lui Messi se învârt în jurul șervețelelor de unică folosință. Pe vremea când era doar un puștan, celebrul fotbalist a semnat contractul cu Barcelona tot pe un șervețel de hârtie, pentru a marca, simbolic, începutul unei frumoase poveste de dragoste între club și jucător.

Respectivul șervețel este ținut de fotbalist la loc de cinste într-o ramă de lemn, drept amintire a celei mai frumoase perioade din viața lui.

La plecarea de la Barcelona, Messi a spus: „Este cel mai urât moment din viața mea. M-am simțit iubit aici și am întors această iubire către ei”.

Citește și: Cât te costă ca la nuntă să dansezi pe muzica lui Smiley și nu pe „brașoveanca”