Patru câini uciși găsiți într-un imobil din Sectorul 6

De asemenea, câinii găsiţi în viață au fost ridicati şi puşi sub plasament

Poliţiştii din Bucureşti au efectuat, vineri seară, percheziţii la o adresă din Sectorul 6, la o persoană care era acuzată că maltrata câini, potrivit digi24.ro.

În imobil au fost găsite patru cadavre de câine.

„Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul pentru Protecţia Animalelor au efectuat o percheziţie domiciliară, la o locuinţă din Sectorul 6, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere a animalelor cu intenţie, fără drept”, anunţă, vineri seară, Poliţia Capitalei. 

Sursa citată a precizat că au fost informate şi alte instituţii care pot interveni în acest caz. 

Sursa judiciare au precizat că au existat mai multe sesizări din partea vecinilor cu privire la faptul că în locuinţă respectiva ar fi câini maltrataţi.„Au fost găsite 4 cadavre de câine care au fost ridicate şi trimise la expertizare. De asemenea, câinii găsiţi în viață au fost ridicati şi puşi sub plasament”, au precizat sursele judiciare.

Intervenția jandarmilor pentru salvarea gospodăriilor afectate de codul roșu de inundații din Dolj