Cristian Popescu Piedone
Cristian Popescu Piedone sursa foto zin.ro

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a intervenit personal în zonele afectate de furtuna care a lovit Capitala, arătând neajunsurile în gestionarea spațiilor verzi sub administrația actualului primar general, Nicușor Dan.

În urma codului portocaliu de vânt, mai muți copaci au căzut peste mașini și nu numai, provocând pagube semnificative. Piedone a subliniat că, deși au fost înregistrate sute de cereri pentru toaletarea copacilor cu probleme în tot Bucureștiul, doar o mică parte dintre acestea au primit avizul necesar de la Primăria Capitalei.

Confruntat cu un incident în care un copac a distrus acoperișul și gardul unei locuințe, Piedone a criticat lipsa de acțiune din partea administrației centrale, care a dus la astfel de situații nefericite.

Proprietarul imobilului care a sesizat problema încă din decembrie anul trecut, se vede acum nevoit să solicite repararea daunelor și compensații administrației centrale.

Primăria Sectorului 5 a depus peste 7.000 de cereri pentru defrișarea copacilor periculoași însă, în trei ani, Primăria Capitalei a aprobat doar o mică dintre acestea, majoritatea în curțile școlilor.

Popescu Piedone a menționat că, în ciuda restricțiilor, a procedat la îndepărtarea copacilor uscați pentru a proteja cetățenii, acțiune pentru care primăria a fost amendată.

”Astăzi am avut, datorită codului galben în sectorul 5 peste 38 de arbori cazuți. La douăsprezece cazuri lucrăm in continuare. Lucrăm până le terminăm pe toate.

Au căzut pe mașini, acum ne aflăm la un loc unde au căzut peste o casă, i-au distrus omului gardul si acoperișul. Primăria sectorului 5 a depus peste 7.ooo de cereri de defrișare. Omul de aici a trimis din noiembrie, noi am trimis la PMB in decembrie. În trei ani de zile, doar 38 de avize s-au dat de la PMB și doar in curțile școlilor. Cine răspunde, tot primarul de sector? Chiar și așa am făcut lucruri și am primit amenzi, pentru că am tăiat copaci uscați. Cine il despăgubește pe om? Nicușor Dan? De unde?”

Reamintim faptul că astăzi Capitala a fost lovită de vânt care a depășit viteze de 70km/h.