Ciolacu vs Orban Foto credit: adevărul.ro

Liderul interimar PSD, Marcel Ciolacu, împreună cu Robert Cazanciuc, au pus mână de la mână și-au încropit o scrisorică oficială și redactată frumos, în care îi cer prim-ministrului Ludovic Orban să se mai gândească asupra deciziei de a trece peste Parlament pentru prelungirea stării de alertă.

Ceea ce putem observa din situația creată este că avem parte de un blocaj în Parlament, întrucât cele două instituții par să nu se înțeleagă și pace. Pe de-o parte îi avem pe cei de la guvernare care trimit „spre informare” prelungirea stării de alertă, în timp ce în cealaltă tabără, parlamentarii se declară nemulțumiți de deciziile luate de Guvern.

„Stimate Domnule Prim-Ministru,

Având în vedere adresa nr. 5/3207 din 16.06.2020 prin care ne transmiteți, spre informare, Hotărârea Guvernului nr. 476 / 16.06.2020 privind prelungirea stării de alertă a teritoriului și măsurilor de îngrijire sunt aplicabile în cazul în care se impune prevenirea și combaterea efectelor de pandemii de la COVID-19, și

În conformitate cu prevederile art. 4, alin. (4) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei din COVID-19,

Vă solicităm completarea procedurilor de aplicare a art. 4 din actul normativ precitat prin transmiterea către Parlament a solicitării de încuviințare a măsurii de prelungire a stării de alertă, pe baza analizei factorilor de risc, document prevăzut la art. 3 din Legea nr. 55/2020”, scrie Marcel Ciolacu în scrisoarea adresată prim-ministrului Ludovic Orban.

Citește și: PNL și PSD au ajuns la un consens? Pensiile speciale, în dezbatere

Scrisoarea trimisă de Ciolacu și Cazanciuc, în forma ei oficială

#News