Avertismentul Salvamont: Viperele au ieșit mai repede din hibernare din cauza căldurii

Viperele nu atacă decât atunci când sunt provocate sau călcate din greșeală, spun salvatorii montani.

Vipera
Vipera sursa foto Pixabay

Viperele au ieșit mai repede din hibernare anul acesta, avertizează Salvamont Hunedoara. Tocmai din acest motiv, ele pot fi întâlnite deja pe cărările de munte sau pe stânci, în timp ce se încălzesc la soare, potrivit digi24.ro.

Viperele nu atacă decât atunci când sunt provocate sau călcate din greșeală, spun salvatorii montani.

„Viperele trebuie evitate atunci când sunt întâlnite pe traseele de munte sau se încălzesc la soare pe stânci. Ele nu atacă omul, doar dacă sunt călcate din greşeală sau sunt provocate. De aceea, le recomandăm turiştilor să se încalţe cu bocanci de munte, să poarte un pantalon lung sau să aibă parazăpezi de vară care să le acopere piciorul şi să-i protejeze în cazul unei muşcături accidentale”, a declarat marţi şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Oamenii sunt sfătuiți să nu încerce să le facă fotografii sau să le deranjeze în locurile în care le-au întâlnit.

„În toate cazurile de muşcături de viperă la care am fost solicitaţi în ultimii ani, şi au fost circa 20 de asemenea solicitări, victimele erau persoane care au fost muşcate de mâini. De aici se poate deduce că acele persoane ori au încercat să atingă viperele, ori chiar au vrut să facă fotografii cu ele”, a precizat Bodean. Muşcăturile de viperă impun administrarea de urgenţă a unui ser antiviperin.

Se recomandă transportarea urgentă a victimei la spital, dacă este posibil cu o ambulanţă, scrie Salvamont.

„Avem cinci doze de ser antiviperin la Urgenţă, mai ales că la spitalul din Deva se primesc cazuri din tot judeţul. Chiar dacă termenul de valabilitate al unei fiole este relativ scurt şi costul mare, nu putem rămâne fără ser antiviperin”, a menţionat directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, dr. Lucian Miron. În judeţul Hunedoara vipera comună a fost semnalată în mai multe zone, cum ar fi: Dealul Cetăţii Deva, Rezervaţia ştiinţifică Gemenele din Parcul Naţional Retezat, Cetatea Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei sau Defileul Jiului.

MAE, avertizare de călătorie pentru români în Grecia