George Simion și lecția de la „poarta” Moldovei

Cine are de câștigat din scandalul făcut de liderul PAUR

Liderul PAUR, George Simion, cel care a ținut capul de afiș al știrilor din această săptămână, s-a făcut remarcat, nu prin vreo propunere legislativă sau vreo interpelare în Parlament, ci printr-un scandal ce nu arată decât dorința de a intra în atenția publicului. Concret, acesta, în ciuda faptului că știa de interdicția primită în 2018, a încercat „forțarea” frontierei, mai mult, pare să nu înțeleagă că interdicția îi este pusă pe „CNP/nume”, iar calitatea sa de demnitar nu îl scutește de acest lucru.

 „Eu sunt demnitar al statului român și aștept consiliere de la Ministerul de Externe, că am pașaport diplomatic. Aștept lămurirea situației, pentru că doi ani și jumătate când n-am putut intra eram activist civic, acum sunt parlamentar, nu am încălcat nicio lege a R.Moldova (…) Văd că aveți o foaie prin care îmi refuzați accesul (până în 2023). Așa ceva e inadmisibil! (…)”, declara într-un live făcut pe Facebook.

Cine este beneficiarul acestui scandal… diplomatic

Consultantul politic  Cristian Hriţuc a afirmat luni, într-un interviu acordat RFI, că singurul beneficiar al deplasării lui George Simion în Republica Moldova ar fi Rusia, întrucât abordarea pe care a avut-o liderul PAUR nu aduce niciun beneficiu cauzei unioniste, pe care, declarativ o susține.

„George Simion a avut mai multe acţiuni în Republica Moldova. Dacă la început acţiunile lui erau paşnice, vizau în special cultivarea curentului unionist, în timp George Simion s-a radicalizat şi a început să facă acţiuni chiar la limita legii sau uneori chiar încălcând legea. A încercat să facă manifestaţii de protest, să ocupe piaţa centrală, să îşi pună fanii să blocheze piaţa cu corturi amplasate şi să rămână peste noapte acolo, lucruri care contravin flagrant oricărei norme de stat de drept. Orice acţiune trebuie să se producă în parametrii legali. După mai multe acţiuni de acest gen, autorităţile moldovene şi-au dat seama că este un pericol la partea de legislaţie şi ordine publică. […] Atunci s-a luat decizia ca el să fie declarat persona non grata şi să fie declarat indezirabil. […] Aş vrea ca publicul să observe că toate acţiunile lui nu se făceau într-un moment de calm în Republica Moldova. El încerca să exploateze tot timpul momente tensionate, momente care în Republica Moldova constituiau crize puternice cu impact social. Acţiunile lui vizau întru totul destabilizarea statului moldovean”, a declarat analistul politic la RFI.

Vrea să lanseze PAUR, în Moldova, pe 27 martie

De altfel, la solicitarea, aberantă am putea spune, de a i se ridica interdicția de intrare în R. Moldova, măcar pentru a putea participa la funerariile scriitorului Nicolae Dabija, Administrația prezidențială a transmis următorul răspuns. „Preşedinţia nu are atribuţii în soluţionarea acestui caz, însă a contactat Biroul Migraţie şi Azil (BMA) pentru a clarifica situaţia. Din informaţiile prezentate, singura soluţie legală de anularea deciziei BMA este procedura de judecată. Ultima solicitare cu privire la suspendarea deciziei BMA din 1 octombrie 2018 a fost înaintată de avocatul domnului Simion pe 17 februarie 2021, aceasta fiind respinsă. Următoarea şedinţă este preconizată pentru 7 aprilie 2021 la CSJ.”, se arată în comunicat.

Astfel, sperăm ca George Simion să nu încerce o nouă „forțare” pe data de 27 martie, când a declarat că vrea să lanseze PAUR și în R. Moldova.

Citește și: George Simion protestează în vama Leușeni, în Moldova