Demers administrativ pentru urgentarea construcției Autostrăzii Transilvania

Preşedinţii consiliilor judeţene din Regiunea de Nord-Vest au cerut acest lucru, într-o scrisoare deschisă premierului Nicolae Ciucă

Preşedinţii consiliilor judeţene din Regiunea de Nord-Vest au trimis o scrisoare deschisă premierului Nicolae Ciucă pentru a debloca procedurile pentru urgentarea Autostrăzii Transilvania, o investiţie demarată de peste 20 de ani, potrivit digi24.ro.Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, scrisoarea a fost semnată la Zalău, de cinci preşedinţi ai CJ din regiune Bihor, Ilie Bolojan, Bistriţa-Năsăud, Emil-Radu Moldovan, Maramureş, Ionel Bogdan, Satu Mare, Pataki Csaba şi Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, alături de vicepreşedintele CJ Cluj, Vakar Istvan.

„Apreciem că, după 20 de ani de la demarare, această investiţie, vitală pentru regiunea noastră, necesită a fi urgentată pe toate căile legale, pe de o parte, prin reluarea într-un termen cât mai scurt a procedurilor de achiziţie publică, iar pe de altă parte, prin impulsionarea ritmului execuţiei lucrărilor pe tronsoanele aflate în execuţie”, au declarat semnatarii.

Prin scrisoarea deschisă adresată premierului Nicolae Ionel Ciucă şi viceprim-ministrului Sorin-Mihai Grindeanu, se solicită sprijin „pentru deblocarea tuturor aspectelor legate de continuarea celei mai vechi şi importante investiţii, Autostrada A3-Transilvania, proiect demarat acum mai bine de 20 de ani, marcat de o serie de disfuncţionalităţi apărute în realizarea acestuia”.

În scrisoarea se mai punctează faptul că investiţia prezintă un interes strategic atât pentru România, cât şi în dezvoltarea sustenabilă a Regiunii Nord-Vest, prin crearea unei infrastructuri de afaceri, incluzând parcuri industriale şi logistice, cu locurile de muncă aferente, infrastructură turistică, mici afaceri locale şi alte activităţi complementare.

Totodată, „Autostrada A3 – Transilvania are menirea să asigure legătura cu reţelele trans-europene de transport persoane şi mărfuri, fiind o cale directă spre întregul spaţiu economic şi geopolitic al Uniunii Europene, cu toate efectele pozitive pe care le generează aceasta”, se arată în comunicat. Reprezentanţii celor şase judeţe din Regiunea de Nord-Vest au participat luni la o şedinţă de lucru organizată la sediul Consiliului Judeţean Sălaj, care a avut ca scop elaborarea unei strategii pentru o dezvoltare socio-economică durabilă a celor şase judeţene din Regiunea Nord-Vest.

Asistentă socială, trimisă în judecată pentru pornografie infantilă