Chițac se ia la harță cu minorii

Sabina Spătariu, preşedinte la Asociaţia Elevilor Constanţa îl amenință pe edil că va depune plângere penală împotriva acestuia

Preşedintele Asociaţiei Elevilor Constanţa a intrat în conflict direct cu primarul Municipiului Constanța, Vergil Chițac, după ce i-a cerut acestuia să acorde bursele elevilor din oraș. În caz contrar, spune sursa citată, se va lăsa cu plângeri penale atât împotriva lui Chițac, cât și a consilierilor locali din Constanța.

„Încă sunt foarte multe municipii unde se acordă burse. Legea trebuie respectată, iar Legea Educaţiei, în articolul 82 spune foarte clar că elevii beneficiază de burse, iar articolul 105 menţionează că acestea se acordă din bugetele locale.

Din partea noastră, consilierii locali care astăzi vor vota hotărârea în forma actuală, mâine vor avea plângere penală pentru că încalcă legea un drept de bază al elevilor”, a spus Sabina Spătariu, preşedinte la Asociaţia Elevilor Constanţa, potrivit Antena 3.

Auzind amenințările președintelui Consiliului Elevilor din Constanța, Vergil Chițac nu a rămas indiferent, ba chiar i-a răspuns acesteia, spunându-i că nu e frumos să „amenințe niște aleși ai statului”, catalogând comentariul Sabinei Spăratiu ca fiind unul indencent și sugerând că o eventuală plângere penală ar putea influența decizia finală a votului.

„Domnişoară, două chestiuni. Unu: nu a spus nimeni că nu vă dă burse. V-am spus că acum trebuie să dăm bursele sociale pentru că într-adevăr este o urgenţă din perspectiva sărbătorilor şi mâine vă chemăm la discuţii, iar chestia aia cu plângerea penală lăsaţi-o pentru altcineva, vă rog frumos. Nu vă mai prezentaţi la şedinţele astea ameninţând nişte aleşi ai statului.

Chiar e indecent ca dumneavoastră să faceţi presiune pe noi în halul acesta. Dumneavoastră nu vă daţi seama. Să nu vă alegeţi dumneavoastră cu o plângere penală pentru că faceţi o presiune înaintea unui vot”, a fost răspunsul primarului Vergil Chiţac.

Primarul a mai spus că nu ar fi avut nicio secundă intenția de a nu acorda bursele pentru elevi.

Citește și: CCR ar putea decide astăzi soarta identității de gen

#News