Marcel Ciolacu / Foto: Facebook

Aflat într-o vizită la Târgoviște, președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat că este profund îngrijorat din pricina alegerilor locale din 27 septembrie, afirmând că mulți dintre cetățenii din Diaspora nu vor avea posibilitatea să voteze, întrucât multe dintre țările ce îi găzduiesc pe aceștia nu vor permite instalarea secțiilor de vot, în contextul pandemiei de Covid-19. Astfel, acesta își dorește discuții în Parlament în urma cărora să se găsească soluții în acest sens.

Marcel Ciolacu: „Toată diaspora nu va avea posibilitatea să voteze”

„Marea problemă la alegerile parlamentare este cu totul alta. Toate statele europene ne-au transmis că nu vor fi acord ca pe teritoriul ţărilor lor să fie deschise secţii de vot. Cu alte cuvinte, toată diaspora nu va avea posibilitatea să voteze. Cred că e un semn de întrebare major şi ar trebui o discuţie serioasă în Parlament cu toţi liderii politici, să vedem ce este de făcut”, a susţinut Ciolacu, potrivit agerpres.ro.

Reamintim că alegerile locale vor avea loc în data de 27 septembrie, astfel că vorbim un timp extrem de scurt, insuficient găsirii de noi soluții pentru a clarifica situația voturilor venite din Diaspora.

Citește și: Ciolacu nu se lasă: vrea pensii mărite și stimulente de 500 euro pentru profesori

#News