Dumitru Buzatu, ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Nu știu ce părere ar avea Dumnezeu despre purtarea lui Dumitru Buzatu, caz în care ar decide să fie atent la social democratul vasluian, dar am o senzație că n-ar fi prea fericit. Nu de alta, dar există o vorbă aproape sfântă care spune că „Dumnezeu îți dă (mască), dar nu-ți pune și-n traistă (sănătate). Chiar și-așa, veșnicul Buzatu insistă să protesteze împotriva Guvernului nepurtând mască.

Umblă vorba prin târg cum că cel mai eficient test pentru COVID-19 este ca atunci când te trezești dimineața, să dai iama la sticla cu țuică și să-ți testezi cu ajutorul ei, atât mirosul, cât și gustul. Pesemne că testul funcționează.

„Eu nu am spus (în CEX PSD) că nu există. S-a titrat că eu nu cred în coronavirus. Evident, cred în Dumnezeu, de exemplu, dar nu cred în coronavirus. Haideți să fim serioși! Asta e o chestiune de determinare științifică, medicală, etc., nu de credință ca atare. Dacă cineva vrea să propovăduiască coronavirusul e treaba lui, nu sunt eu client. Colegii mei trebuie să audă bine, dar poate că unii nu aud bine, în orice caz media națională aude foarte prost. Am spus, dar era vorba de altceva, era într-un anumit context în care se marșa pe măsurile acestea foarte simple care, din păcate, au condus la situația în care avem de-a face cu o incidență din ce în ce mai mare a virusului față de cetățenii români. Ori, eu cred că trebuie gândite măsuri mai complicate. Tot o dăm cu purtați mască, stați în casă, iată că infectarea este în expansiune. Mergeți mai departe cu aceste măsuri foarte simple. Eu nu port mască, am explicat, nu îndemn pe nimeni, pe toți i-am îndemnat să respecte legea. Dar eu, în semn de protest pentru simplitatea și absurditatea unor asemenea măsuri, nu port mască!”, spune Buzatu.

Citește și: Făt-Frumos din lacrimă (de râs), Eugen Teodorovici

#News