Embrionii umani sintetici creați în premieră de oamenii de știință

Aceşti embrioni model seamănă cu cei aflaţi în stadiile incipiente ale dezvoltării umane

Oamenii de ştiinţă au creat embrioni umani sintetici folosind celule stem, într-un experiment revoluţionar care elimină nevoia de ovule sau spermatozoizi, potrivit digi24.ro.

 Potrivit oamenilor de ştiinţă, aceşti embrioni model, care seamănă cu cei aflaţi în stadiile incipiente ale dezvoltării umane, ar putea oferi o fereastră crucială asupra impactului tulburărilor genetice şi asupra cauzelor biologice ale avortului spontan recurent.

Lucrarea ridică, de asemenea, probleme etice şi juridice serioase, deoarece entităţile dezvoltate în laborator nu se încadrează în legislaţia actuală în Regatul Unit şi în majoritatea altor ţări. Structura embrionilor nu are o inimă care bate sau începuturile unui creier, dar includ celule care ar continua să formeze placenta, sacul vitelin şi chiar embrionul. Prof. Magdalena Żernicka-Goetz, de la Universitatea din Cambridge şi de la Institutul de Tehnologie din California, a descris activitatea într-un discurs în plen, miercuri, la reuniunea anuală a Societăţii Internaţionale de Cercetare a Celulelor Stem din Boston.

 „Putem crea modele asemănătoare embrionilor umani prin reprogramarea celulelor [stem embrionare]”, a spus ea.

Robin Lovell-Badge, şeful departamentului de Biologie a celulelor stem şi Genetică a dezvoltării la Institutul Francis Crick din Londra, a declarat: „Ideea este că, dacă modelaţi cu adevărat dezvoltarea normală a embrionului uman folosind celule stem, puteţi obţine o mulţime de informaţii despre cum începem dezvoltarea, ce poate merge prost, fără a fi nevoie să folosim embrioni timpurii pentru cercetare”. 

Nu există nicio perspectivă pe termen scurt ca embrionii sintetici să fie utilizaţi clinic, fiind ilegal  implantarea în uterul unui pacient , nefiind încă clar dacă aceste structuri au potenţialul de a continua să se maturizeze dincolo de primele etape de dezvoltare.

Circulația rutieră pe Transalpina, redeschisă de vineri