Cum își bat joc unii de sistemul românesc de sănătate!

Piața românească este, pe zi ce trece, tot mai mult invadată de oferte - de la produse alimentare, îmbrăcăminte, aparatură de tot felul, astfel încât nu ar avea cum să lipsească cea medicală sau pentru terapiile alternative.

Tentația amatorilor de cumpărături a fost foarte mare, mai ales în perioada pandemiei, și, uneori, produsul achiziționat sau oferta primită nu au nicio legătură cu cele prezentate în materialele promoționale, care, de cele mai multe ori, invadează spațiul virtual. Mulți consumatori s-au confruntat cu astfel de situații neplăcute, au pierdut bani și timp, dând curs acestor așa-zise oferte, în special când este vorba despre produse din domeniul medical.

Suntem o companie cu sediul în Ungaria, cu activitate și pe piața din România (WebMed Company) și, la fel ca mulți consumatori, și noi ne-am confruntat cu situații neplăcute, periculoase, iar uneori ne-au fost aduse injurii și, mai mult, ne-au fost asociate informații false, care ne-au afectat din toate punctele de vedere.

Scopul mesajului nostru este de a avertiza publicul în legătură cu acest gen de infracțiuni. Pentru o mai bună înțelegere și contracararea acestui fenomen, vă vom prezenta un caz foarte periculos, care ne-a afectat pe noi, însă și numeroase persoane fizice au avut de suferit.

Mai exact, este vorba despre o companie românească, cu sedii în mai multe orașe importante ale țării, care este condusă de domnii K. László și P. Cosmin. Prin ofertele lansate pe piață nu numai că înșeală oamenii, dar, mai grav este că pun în pericol sănătatea acestora prin produsele cu care reușesc să îi păcălească pe cei neavizați, în special personae în vârstă.

La București, de exemplu, firma își desfășoară activitatea în sectorul 6, mai exact pe Str. Vasile Milea. Pe lângă ofertele online, oamenii sunt contactați telefonic și li se oferă o consultație medical gratuită și, implicit, terapii alternative gratuite, în baza rezultatelor așa-ziselor analize efectuate în acest context.

După mai multe investigații efectuate în urma unor experiențe care le-au dat de gândit, oamenii au constatat că persoanele care efectuează aceste proceduri nu sunt cadre medicale avizate, nu au nicio legătură cu domeniul medical. Sunt angajați ai acestei firme, care simulează niste proceduri și folosesc un aparat cu biorezonanță.

Mai mult, această firmă oferă gratuit și analiza apei potabile, după care, niciodată rezultatul nu este în regulă, „conține diferite impurități dăunătoare sănătății” și, imediat este recomandat un dispozitiv de purificare, care, însă, nu este cel original, existent pe piață. Cu toate acestea, firma îl vinde la un preț mult mai mare decât valoarea reală, iar efectul folosirii este egal cu zero.

În concluzie, scopul acestui scenariu de neimaginat este o înșelătorie prin care acest grup își comercializează produsele profitând de naivitatea unor oameni neinformați. Și nu se opresc aici. Această firmă – care organizează și sesiuni de prezentare, susținute de angajați care susțin că sunt medici, însă sunt simpli agenți de vânzări – mai comercializează și un așa-zis concentrator de oxigen, despre care susțin că ar putea ajuta în terapia necesară în urma infectării cu coronavirus. După achiziționarea acestor produse, oamenii au constatat că aceste dispozitive nu au nici un efect asupra sănătății, iar totul este o înșelătorie josnică.

De exemplu, anul trecut, această firmă, condusă de domnii K. László și P. Cosmin, avea sediul in sectorul 1, în zona Gării de Nord. În urma multor sesizări a intrat în atenția mass-media și, imediat a fost schimbat sediul, pentru a-și pierde urma.

Firma și-a început acest tip de activitate în anul 2013. De atunci, grupul condus de domnii K. László și P. Cosmin au înșelat sute, poate chiar mii de oameni de bună credință.

În prezent, rețeaua construită prin minciună de K. László și P. Cosmin funcționează în următoarele orașe: București, B-dul Vasile Milea; Ploiești, Str. Transilvaniei; Brașov, Calea București; Galați, Str. Brăilei; Baia Mare, Str. Republicii; Satu Mare, Str. Corvinilor.

Firma a avut reprezentanțe și în orașele Călărași, Brăila și Cluj, însă presa a fost sesizată de diverse persoane – care au fost victime ale acestei înșelăciuni – și, în repetate rânduri, a atras atenția asupra acestei suspiciuni de fraudă.

În plus, împotriva acestui grup sunt în curs mai multe proceduri penale. Colaboratorii acestei firme sunt deja cercetați pentru fraudă și înșelătorie.

Cu toate acestea, cei doi lideri ai rețelei, K. László și P. Cosmin continuă să-și desfășoare activitatea. Metoda folosită este gestionată de K. László în felul următor: se lucrează cu firme mici, pe care le schimbă frecvent, iar administratorii sunt întordeauna persoane interpuse, care prin aceste firme-fantomă, acumulează datorii uriașe la bugetul statului, însă cel mai grav aspect este că profită de naivitatea oamenilor și lovesc în cei care lucrează corect.

Facem apel, pe această cale, că asemenea cazuri sunt un pericol real pentru societate și, nu în ultimul rând, pentru sănătatea oamenilor.

In cazul in care sunteti interesați despre acest caz, sau ati fost victima acestui grup și aveți dovezi care susțin cele prezentate mai sus, ne puteți contacta la adresa de e-mail: companywebmedro@gmail.com .

Criza sanitară fără precedent creată pe pandemia cu Coronavirus care ne-a afectat pe toți a demonstrat, deseori, că putem fi solidari în fața pericolelor și trebuie să fim uniți pentru a depăși orice situație.