Ministrul Familiei: Aproape zilnic un minor este violat sau agresat sexual

Natalia-Elena Intotero condamnă violenţa și actele de cruzime împotriva copiilor și femeilor

Numar unic copii
Numar unic copii pg de FB Ministerul Familiei

NataliaElena Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, condamnă violenţa și actele de cruzime împotriva copiilor și femeilor, potrivit unui comunicat al ministerului postat pe pagina de Facebook.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti anunța în octombrie 2023 că sunt în lucru 467 de dosare având ca obiect abuzul sexual contra minorilor, a subliniat ministrul Familiei.

„Asistăm în ultimele 24 de ore la câteva acte de cruzime ieșite din comun. La București, un antrenor de înot a agresat sexual o fetiță de 7 ani, la Călărași un alt profesor de matematică a agresat două fetițe de 14 și 17 ani cu care făcea meditații, la Ploiești un tată a trei copii cu vârste sub 10 ani este acuzat că şi-a violat una dintre fete şi că îi agresa în mod constant pe ceilalţi doi copii şi pe mama acestora, iar lista poate continua”, a declarat ministrul Natalia Intotero.

Potrivit ministrului Familiei, aproape zilnic un minor este violat sau agresat sexual, adulții care ar trebui să-i crească, să-i educe și să-i îndrume în viață, de fapt, provocându-le acestor copii răni de nevindecat.

„Abuzul sexual asupra copiilor reprezintă una dintre cele mai grave forme de violenţă și reprezintă una dintre cele mai profunde şi dureroase răni. Aceste acte de violenţă nu doar că distrug inocenţa şi copilăria victimelor, dar lasă cicatrici adânci, atât fizice, cât şi emoţionale, care pot dura o viaţă întreagă”, a declarat ministrul Familiei.

„Nu uitați Telefonului copilului – 119, la care pot suna persoanele care au cunoştinţă despre copii abuzați, exploatați sau supuși unei forme de violență, dar și copiii aflaţi într-o situaţie vulnerabilă”, a declarat ministrul Familiei.

Natalia-Elena Intotero face un apel către toate autoritățile pentru a se implică în PREVENIREA unor astfel de cazuri. Multe dintre aceste victime ajung să sufere în tăcere, temându-se de stigmatizare sau neîncredere din partea celor din jur, spune ministrul. De asemenea, ministrul Familiei face un apel și către toți psihologii și anchetatorii specializați pentru audierea copiilor abuzați sexual să dea dovadă de umanitate. Rod Stewart şi-a vândut drepturile muzicale pentru 100 de milioane de dolari