Un cetățean ucrainean a încercat să introducă în România un tub de obuz, cartuşe, o dronă şi căşti militare

Obiectele urmau să fie transportate în Marea Britanie.

Un tub de obuz, o dronă, cartuşe, căşti militare şi componente de uniformă militară au fost găsite într-un microbuz ucrainean, la intrarea în România prin PTF Vicovu de Sus, a comunicat luni, purtătorul de cuvânt al ITPF Sighetu Marmaţiei, Iulia Stan.Echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră din cadrul PTF Vicovu de Sus şi lucrători vamali a descoperit într-un microbuz, condus de un cetăţean ucrainean, ascunse şi nedeclarate, un tub gol de obuz calibru 122 mm, 30 de cartuşe calibru 5,45 mm, o dronă parţial distrusă şi componente de uniformă militară ucraineană, potrivit g4media.ro.

În data de de 16 ianuarie, în jurul orei 19:40, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, în PTF Vicovu de Sus, judeţul Suceava, un cetăţean ucrainean în vârstă de 32 de ani, aflat la volanul unui microbuz marca Mercedes Benz înmatriculat în Ucraina, circulând pe ruta Ucraina – Marea Britanie.

 În microbuz se mai afla o femeie de 39 de ani, tot cetăţean ucrainean, în calitate de pasager. La controlul de frontieră, echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport, descoperind, sub bagaje, într-o cutie, un tub gol de obuz calibru 122 mm, 30 de cartuşe de calibru 5.45 mm, o dronă parţial distrusă, două căşti de protecţie militară şi diferite componente de uniformă militară ucraineană. 

Şoferul ucrainean a declarat că nu ştia ce se află în cutie, acesta fiind rugat de cineva să transporte acest colet în Marea Britanie. 

Bunurile au fost reţinute în vederea confiscării şi urmează a fi predate către reprezentanţii IPJ Suceava în vederea expertizării. Ca urmare a nerespectării prevederilor regimului armelor şi muniţiilor, precum şi pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată, poliţiştii de frontieră le-au întocmit celor doi cetăţeni ucraineni acte premergătoare începerii urmăririi penale, cercetările fiind continuate sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Avertizare de viscol, lapoviță și ninsoare