Trenurile nu vor circula vineri timp de două ore, între orele 7.00 și 9.00

Sindicaliștii din domeniul feroviar declanșează o grevă de avertisment

Tren
Tren sursa pixabay

Trenurile nu vor circula vineri dimineaţa, între orele 7.00 şi 9.00, din cauza unei greve de avertisment la CFR. Sindicaliștii vor să atragă atenţia asupra lipsurilor cu care se confruntă. Printre cererile lor se numără creşterea salariilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de lucru din gări şi depouri pentru inginerii şi lucrătorii feroviari. Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA a anunțat joi că vineri de dimineață este programată o grevă de avertisment cu oprirea lucrului, potrivit digi24.ro.

Greva, planificată de Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane şi Federaţia Elcatel, va avea loc între orele 7.00 și 9.00. CFR atrage atenția că această acțiune va avea implicații asupra circulației feroviare și va genera întârzieri semnificative, atât în circulația trenurilor de călători, cât și a trenurilor de marfă.

 Pentru informații referitoare la modificările din graficul de circulație al trenurilor, pentru data de 15 septembrie 2023, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a operatorului național de transport feroviar de călători – www.cfrcalatori.ro, precum și cele ale Operatorilor Privați de Transport Feroviar de Călători. ”Scopul acestei greve de avertisment este de a atrage atenţia asupra unor probleme urgente din industria feroviară, care includ lipsa contractelor colective de muncă, remuneraţii inadecvate în raport cu responsabilităţile şi calitatea muncii depuse de lucrătorii din domeniu, precum şi subfinanţarea companiilor feroviare din administrarea directă a statului, sub incidenţa Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii”, afirmă sindicaliştii Blocului Național Sindical (BNS).

 Potrivit acestora, ”una dintre principalele preocupări este lipsa cronică a investiţiilor în infrastructura feroviară, esenţiale pentru îmbunătăţirea vitezei şi siguranţei circulaţiei, precum şi lipsa investiţiilor în modernizarea materialului rulant, vagoane şi locomotive”.

 ”Situaţia din calea ferată a atins un nivel critic şi reprezintă un real pericol pentru siguranţa circulaţiei. Toate aceste probleme afectează în mod direct atât lucrătorii feroviari, cât şi utilizatorii serviciilor feroviare”, mai arată sindicaliştii. „Trebuie doar să mai amintim despre condiţiile de muncă din gări, depouri, revizii de vagoane, linii sau instalaţii, fie vara sau iarna, la temperaturi imposibile. Este important să mai precizăm că multe, prea multe din exigenţele siguranţei circulaţiei feroviare cu care sunt operate transporturile pe calea ferată se rezolvă doar datorită priceperii şi improvizaţiilor inginerilor şi lucrătorilor feroviari”, au mai precizat sindicaliştii.

Descinderi la persoane care au făcut afaceri ilegale din bani europeni