Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, la finalul discuției cu membrii Guvernului, prelungirea stării de alertă în România cu încă 30 de zile. Decizia a fost luată în cadrul ședinței care a avut loc la Palatul Cotroceni la care au participat premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, miniștrii de la Interne (Marcel Vela) și Sănătate (Nelu Tătaru), precum și șeful DSU, Raed Arafat.

Președintele Klaus Iohannis a menționat că nu vor fi impuse restricții noi, dar nici nu vor exista măsuri de relaxare. Starea de alertă expiră pe 16 iulie, la miezul nopții, motiv pentru care Guvernul a decis prelungirea cu alte 30 de zile. Conform unei decizii a CCR, dar și a legii aflate în vigoare, prelungirea stării de alertă se face fără acordul Parlamentului. De asemenea, documentul nu va putea fi modificat de Parlament.

După ședința de la Cotroceni, urmează la ora 16:00 ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență, iar de la ora 17:30 ședința de Guvern. Grupul pentru Comunicare Strategică a raportat, miercuri, 641 noi infectați cu coronavirus în România, în ultimele 24 de ore. Până în 15 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 34.226 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID–19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24.155 au fost externate, dintre care 22.049 de pacienți vindecați și 2.106 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. 1.952 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Citește și: Guvernul poate decreta stare de alertă, dar carantina este neconstituțională

HashtagNews.ro