Vot Senat

Legea carantinei și izolării urma să fie adoptată miercuri seara de Senat, care este for decizional, însă, procedura a fost amânată pentru joi. Legea va fi trimisă ulterior președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare. Până să ajungă la forma agreată de grupul PSD de la Senat, legea a suferit o serie de modificări. „În forma susținută de PSD, restrângerea drepturilor nu se va face abuziv, după bunul plac al cuiva și vor exista garanții prevăzute într-o lege corectă, clară, care să apere și sănătatea publică și cetățeanul”, au transmis social-democrații.

Izolarea poate fi dispusă pe durată limitată, în mod nediscriminatoriu și proporțional cu situația de fapt care o determină, a decis, miercuri, Comisia juridică a Senatului. În acest sens, potrivit unui amendament adus alin. (1) articolului 8 al proiectului, izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne și simptome sugestive specifice definiției de caz, precum și pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen chiar dacă acestea nu prezintă semne și simptome sugestive.

Forma finală a legii carantinei și izolării mai prevede că o persoană asimptomatică, dar depistată pozitiv cu coronavirus, va fi internată obligatoriu în spital timp de 48 de ore. În cazul în care starea sa nu se agravează, poate fi ulterior externată și izolată la domiciliu încă 12 zile.

Pe baza recomandării medicului, Direcția de Sănătate Publică (DSP) este instituția care decide dacă o persoană  necesită internarea timp de 14 zile sau dacă poate fi izolată la domiciliu. În cazul în care DSP hotărăște că o persoană asimptomatică trebuie să rămână în continuare în spital, pentru că reprezintă un pericol sanitar, persoana în cauză poate contesta decizia în instanță. Judecătorii vor trebui să soluționeze cauza cu celeritate.

De asemenea, o persoană asimptomatică poate opta, pentru mai multă siguranță, să rămână în spital chiar dacă virusul nu se manifestă agresiv. Dacă starea unei persoane asimptomatice se înrăutățește în decurs de 48 de ore, va rămâne obligatoriu internată în spital până se va vindeca (câte zile va fi necesar).

Actul normativ prevede ca o persoană izolată la domiciliu să se angajează printr-o declarație pe proprie răspundere să respecte normele de conduită impuse de DSP. De asemenea, se angajează că are facilitățile locative necesare astfel încât să trăiască separat de restul familiei. În caz contrar, riscă amendă sau chiar dosar penal.

Poliția locală are dreptul și obligația de a verifica zilnic respectarea condițiilor de izolare, iar DSP, starea de sănătate a bolnavului asimptomatic. În situația în care o persoană izolată la domiciliu începe să aibă simptome, va lua legătura cu DSP sau va suna la 112 și va fi internată imediat în spital. Acest paragraf este prevăzut expres după ce, în unele cazuri, persoane care au cerut externarea s-au întors peste câteva zile direct la terapie intensivă, din cauza agresivității virusului.

Părintele depistat pozitiv, care urmează să fie internat, va decide calea de urmat pentru copil. Copilul poate rămâne acasă, în cazul în care celălalt părinte nu e atins de virus. De asemenea, poate rămâne în grija bunicilor, a rudelor, a prietenilor. Un copil ajunge în grija statului doar în situația în care părintele infectat nu are absolut nicio variantă de custodie. Concret, statul intervine doar în situația copiilor singuri pe lume.

Carantina se aplică pentru persoanele care se întorc în România din țările declarate zone roșii. Prima opțiune este carantina la domiciliu, însă cetățenii pot opta și pentru carantină în sistem instituționalizat. Noua lege reglementează și modul în care vor fi detașați medicii în focarele de COVID. Acest lucru se va face, în primul rând, pe baza de voluntariat, iar în lipsa acestei opțiuni, ministrul Sănătății poate impune detașarea unui cadru medical pentru o perioadă de maximum 30 de zile. Medicul va primi un spor salarial de 50%, plus diurne.

Citește și: Starea de alertă a fost prelungită cu încă 30 de zile!

HashtagNews.ro