Monica Anisie
Monica Anisie

Mă amuza cândva să scriu despre ”febra” examenelor. Febra era tradusă prin teamă, emoții și spiritul de competiție. Un concurs la care am participat toți, chit că ni-l amintim cu lux de amănunte sau a rămas undeva în ceața adolescenței. Probabil primul concurs important pentru elevul de clasa a VIII-a.

Sunt sau nu sunt școlile pregătite? Dar elevii? Și, mai ales, cât de mult riscăm pentru educație și pentru normalitate? Avem 320 de noi cazuri de COVID-19 în 24 de ore, cel mai mare număr de infectări din ultima lună. Și, cu toate cifrele prezente în știri, avem nevoie și de educație.

Chit că vorbim despre teze, evaluări sau Bacalaureat, rămânem în 2020. Nu știam că acest an va fi tradus printr-o febră clinică și că fix această temperatură o să depășească sfera metaforelor și o să fie un criteriu de participare la examene.

Ministrul Educației, Monica Anisie, pare relaxată în legătură cu începerea probelor și e de părere că școlile ar fi pregătite. Și că s-au luat toate măsurile de siguranță:

”Evaluarea Națională se realizează în două etape anul acesta. Etapa specială începe în 29 iunie, se va desfășura numai pentru copiii aflați acum în izolare, carantină, care sunt bolnavi sau la triajul epidemiologic au avut temperatura peste 37,3.

Dacă un elev este depistat pozitiv înainte de ultima probă din această sesiune, după consultarea pe care Ministerul Educației a avut-o cu Ministerul Sănătății, s-a stabilit că la 14 zile distanță există această posibilitate să devină negativ.

Nu putem spune despre gradul de dificultate, putem spune însă că, anul acesta, din programă au fost eliminate conținurile de pe semestrul 2 din clasa a VIII-a sau a XII-a”, a fost declarația ministrului Educației.

Despre subiecte? Nimic nou. Învățământul merge înainte, corectat de profesorii evaluatori, și nu de coronavirus.

Subiectele sunt elaborate în cadrul Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare, respectând urmatoarele criterii:

1. Formulare clară a subiectelor: exprimarea trebuie să fie clară, precisă şi în strictă concordanţă cu programele pentru Evaluarea Naţională;

2. Nivel mediu de dificultate;

3. Subiectele trebuie să poată fi rezolvate în intervalul stabilit, de 120 de minute.

Citește și: Anisie, despre redeschiderea creșelor și a grădinițelor

#News

Foto