România a intrat oficial în starea de alertă începând cu ora 00:00 a acestei zile. Ce-am văzut? Oameni care s-au grăbit să fure startul încă de ieri. Nu mă miră. Întotdeauna vor exista asemenea indivizi și întotdeauna vor încerca să fenteze regulile. Măcar c-un minut, măcar c-o secundă. E în natura noastră, omenească. Aș fi putut spune „românească”, însă România nu e unică. Am mai vorbit despre asta.

Dar să trecem la lucruri mai serioase. În cursul serii de ieri s-au pus la punct o serie de prevederi care să transforme starea de alertă dintr-una lipsită de logică, într-una pe care s-o înțeleagă toată lumea. Cel puțin asta s-a dorit.

Ce știm:

Articolul 1. Începând cu data de 15 mai 2020 se declară starea de alertă la nivel național pentru o perioadă de 30 de zile

Articolul 2. Măsurile de prevenire și control sunt prevăzute în Anexa care face parte din prezenta hotărâre.

Articolul 3. Regulile de desfășurare a unor activități care necestită măsuri specifice de protectțe santitară se adoptă prin ordin comun al Ministerului Sănătății și al ministrului cu competență în domeniu.

Articolul 4. Pentru alte măsuri decât cele prevăzute la Art.3, autoritățile publice și centrale emit acte normative și acte administartive potrivit normelor de competență și domeniilor de activitate pe care le gestionează.

Articolul 5. În aplicarea dispozițiilor privind stocurile de urgență medicală și unele măsuri aferente instituirii carantinei, secretarul de stat, șef al DSU, dispune în colaborare cu Ministerul Sănătății măsurile necesare combaterii infecțiilor cu SARS-CoV-2.

Ce nu știm:

Ce amenzi vom lua, caz în care nu se vor respecta anumite prevederi. Vom afla. Ori din presa, ori pe propria piele, caz în care ne vom întâlni cu vreun polițist cu exces de zel.

Până una alta, noul formular pentru declarația pe proprie răspundere valabil în România stării de alertă poate fi descărcat de aici.

Citește și: Ultima zi de „urgență”, prima noapte de „război”

#News