Președintele Klaus Iohannis a ieșit astăzi în fața națiunii cu un set de declarații, după ce în cursul serii trecute Marcel Vela anunța acordul MAI-BOR. În opinia președintelui, ceea ce s-a petrecut aseară reprezintă o mare greșeală, întrucât criza noului coronavirus este încă în floare, astfel că nu ne putem permite să relaxăm restricțiile, nici măcar în favoarea sărbătorilor pascale.

De asemenea, acesta a mai declarat că are de gând să-i adune pe miniștri într-o ședință, unde vor discuta despre cele mai importante aspecte ale momentului.

Klaus Iohannis: Stați acasă. Altfel, după sărbători vom avea înmormântări

„Astăzi suntem în prima zi din starea de urgență prelungită și din păcate nu avem niciun motiv de relaxare. Avem peste 7200 de azuri de persoane infcetate. Avem de ieri ănân astăzi 20 de persoane care au murit.

Avem de ieri până astăzi 340 de persoane in plus infectate cu cronavirus.

Deci nici vorbă de relaxare.

Și ca să fie foarte foarte clar, ce am spus ieri și poate încă nu a ajuns foarte limpede la toata lumea

Cuvântul de ordine este stați acasă.

Cele mai bune intenții creează cele mai multe complicații

Așa se întâmplă si cu acordul bor. Probabil intențiile sunt foarte bune dar nu s -a inteles foarte bine. Multi au inteles că este cazul să ne relaxăm. Nu e cazul.

Iar explcațiile au fost optimiste.

Voi începe o ședină cu premierul și miniștrii.

În cadrul acestei ședințe voi solicita premierul să revină asupra acestui acrod să găsească o formulă care respectă principiul stți acasă care se încadrează perfect în solicitările decretului și respectă ordonanele militare

Așadar, dragi români, indiferent ce vă spun unii și alții, eu vă spun același lucru pe care îl spun experții, medicii: Stați acasă. Altfel, după sărbători vom avea înmormântări.”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Citește și: Eugen Tomac: trebuie să fim solidari

#News