Şase egipteni ascunşi într-un TIR, opriţi să iasă din ţară, la PTF Nădlac II

TIR-ul era condus de un român care transporta mobilă în Italia.

Şase egipteni ascunşi într-un TIR au fost opriţi să iasă ilegal din România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, şoferul fiind cercetat penal pentru trafic de migranţi, potrivit g4media.ro.

Potrivit oamenilor legii, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român cu vârsta de 35 de ani.

Acesta conducea un automarfar înmatriculat în România şi transporta, conform documentelor, mobilă pe ruta România-Italia.” În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit al mijlocului de transport, în urma căruia poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, şase cetăţeni străini”, a transmis  Poliţia de Frontieră Arad. În urma verificărilor s-a constatat că cei şase călători clandestini sunt cetăţeni din Egipt, cu vârste cuprinse între 19 şi 45 de ani, care ar fi intenţionat să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei.

Şoferul este cercetat pentru trafic de migranţi, iar egiptenii, pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Compania Ford va reduce aproape 4.000 de locuri de muncă în Europa