Vasilescu o sfătuiește pe Turcan să citească Legea Pensiilor

Fostul ministru al Muncii îi amintește actualului că PSD a mărit pensiile cu 60%

Cu toate că Lia Olguța Vasilescu nu mai este ministrul Muncii de foarte mult timp, asta nu o oprește să-și amintească, de fiecare dată când are ocazia, de momentele în care era. Nu de alta, însă unul e momentul în care te afli în lumina reflectoarelor din toată țara, nu numai în Craiova.

Și pentru că situația a cerut o intervenție urgentă și de data aceasta, Lia Olguța Vasilescu n-a mai stat pe gânduri și i-a transmis un mesaj indirect succesoarei sale, Raluca Turcan, pe care Vasilescu o acuză că ar suferi de aceleași metehne ca predecesoarea Violeta Alexandru. „Al doilea ministru care nu a citit legea pensiilor! Al doilea ministru care face confuzie intre Legea pensiilor publice si celelalte legi care privesc pensiile speciale, de serviciu etc! Al doilea ministru care vorbeste de inechitatile din legea pensiilor fara sa inteleaga ca INECHITATILE NU POT FI ELIMINATE DACA NU SE APLICA NOUA FORMULA DE CALCUL, adica daca nu se recalculeaza TOATE PENSIILE PUBLICE, adică 5 milioane de dosare, nu 20 de mii, pe VPR. Doamna Turcan, e simplu!”, a scris Lia Olguța Vasilescu, pe Facebook.

Lia Olguța Vasilescu: „E o problemă cu pensiile speciale! Eliminați-le, așa cum ați promis!”

Direct din biroul de primar craiovean, Vasilescu vorbește despre pensiile speciale care, în opinia acesteia, ori ar trebui eliminate, ori n-ar mai trebui încurcate cu pensiile obișnuite, cele ale nespecialilor. „Dar nu le amestecati cu pensiile publice! Legea noastra prevede ca toate inechitatile se elimina (intre femei si barbati, intre cei care au cotizat la fel, dar au iesit in ani diferiti la pensie, intre cei care au lucrat 35 de ani si cei care au lucrat doar 10 ani, dar care acum sunt toti la nivelul pensiei minime), cu conditia sa SE RECALCULEZE pensiile in baza noii formule… Cereti simularile si o sa intelegeti!”, amintește fostul ministru al Muncii.

Lia Olguța Vasilescu a ocupat funcția de ministru al Muncii în perioada 4 ianuarie 2017 – 20 noiembrie 2018, când ministerul se numea și al Justiției Sociale. Cum ar veni, un mandat asemănător ca durată cu cel al Violetei Alexandru. Astfel, tragem concluzia firească: e mult mai ușor să îți critici înlocuitorul decât să rezolvi problemele cu care acesta se confruntă acum, pentru că tu le-ai lăsat nerezolvate în momentul în care ai predat „frâiele regatului”.

Legea Pensiilor, cea pe care niciun ministru, vechi sau nou, nu o citește.

Citește și: Dragnea, urmărit penal pentru viza de SUA

#News