Avertismentul meteorologilor: Cod galben de ninsori și viscol în 11 județe

Astfel,, în intervalul 14 decembrie, ora 18:00 - 15 decembrie, ora 8:00, în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali va ninge viscolit,.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare cod galben de ninsori viscolite, valabilă până joi dimineaţa în 11 judeţe, dar şi o informare de precipitaţii mixte şi polei ce vizează restul regiunilor. Judeţele vizate de atenţionarea cod galben sunt Alba, Argeş, Braşov, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Prahova, Sibiu şi Vâlcea, potrivit digi24.ro.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 14 decembrie, ora 18:00 – 15 decembrie, ora 8:00, în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali va ninge viscolit, lucru care va conduce la scăderea vizibilităţii

.  Astfel se va depune strat de zăpadă şi se vor semnala rafale de 70 – 90 km/h. În special în prima parte a nopţii va ninge moderat cantitativ iar local se va depune strat de zăpadă în vestul şi nord-vestul Olteniei, dar şi în sudul Banatului, unde vântul va sufla cu viteza de peste 55 – 60 km/h. De asemenea, în perioada 14 decembrie, ora 18:00 – 15 decembrie, ora 10:00, va fi în vigoare o informare de precipitaţii mixte şi depuneri de polei în jumătatea sudică a teritoriului şi pe arii mai restrânse.

În rest, temporar, se vor semnala precipitaţii, care vor fi mixte în Oltenia, sudul Banatului şi în nordul Munteniei şi predominant sub formă de ploaie în celelalte regiuni. 

Pe arii restrânse vor fi depuneri de polei, cantităţile de apă depăşind izolat 10 – 15 litri/mp, îndeosebi în sud-vest.. Pentru zona municipiului Bucureşti, în intervalul 14 decembrie, ora 18:00 – 15 decembrie, ora 10:00, prognoza de specialitate arată că temporar va ploua, iar cerul va fi mai mult noros. Vântul va sufla slab şi moderat, temperatura minimă, semnificativ, mai ridicată comparativ cu noaptea precedentă, va fi de 2 – 3 grade.

Organizația „Salvați Copiii România” avertizează: Județul Satu Mare, primul loc la mortalitatea infantilă