PAUR l-a propus pe Călin Georgescu ca premier

Diana Șoșoacă, cu adeverință la președinte

Numărul patru atât pe lista la alegerile parlamentare, potrivit rezultatelor, cât și a ordinii de intrare la consultările de la Palatul Cotroceni a fost a P.A.U.R. (Partidul Alianța pentru Unirea Românilor) – surpriza acestui scrutin. La consultări au participat George Simion, Claudiu Târziu, Dan Tanasă, Ringo Dămureanu și Diana Șoșoacă.

Liderii PAUR au ajuns la consultări după aproape 15 minute de la ora la care erau programați. În tot acest timp, senatoarea Diana Șoșoacă a transmis live, pe Facebook.

Duminică, George Simion a anunțat că îl va propune premier pe Călin Georgescu, fost director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabil, lucru pe care l-a și făcut la consultarea de la Cotroceni.

La ieșirea de la Cotroceni, Simion a lansat și o întrebare pentru votanții social democraților. „Întreb alegătorii PSD dacă sunt mulțumiți de propunere, să facă o comparație între Alexandru Rafila, care a fost de acord cu închiderea noastră în case, să-l compare cu Călin Georgescu”.

Totodată acesta susține redeschiderea școlilor, asta în condițiile în care săptămâna viitoare de va intra în vacanța de iarnă, până pe 10 ianuarie 2021. „I-am cerut președintelui să se redeschidă școlile urgent. Singura noastră doleanță e ca Florian Colceag să devină ministru al Educației și școlile să fie deschise pentru că sute de mii de copii suferă că sunt închise școlile. Am venit cu un cadou, participăm la consultări din condescendență națională. Ne-a spus domnul Iohannis că nu se va forma nicio majoritate”, a mai spus Simion.

Întrebat de jurnaliști dacă și-au făcut testul Covid înainte de intrarea la Cotroceni, George Simion a răspuns, ironic, printr-o altă întrebare: „De sarcină?”

Cât privește atitudinea pe care Diana Șoșoacă a avut-o cu privire la (ne)purtatul măștii, la Cotroceni, aceasta a explicat sec. „Nu pun nicio mască, domnule, eu am adeverință, legea spune că am dreptul să nu port mască”.

La ora 15.00 era programat să intre la Cotroceni UDMR, iar de la ora 16.00, reprezentanții minorităților.

Citește și: USR PLUS l-a propus pe Dacian Cioloș pentru funcția de premier

#News