Numele ministrului Educației, Monica Anisei este pe buzele tuturor la acest început de an, dar nimeni nu o vorbește de bine. Atât aliații puterii, cât și opoziția îi cer demisia pentru modul în care (nu) gestionat criza din educație și pregătirile deschiderii anului școlar.

„Scenariul după care funcţionează şcolile se schimbă de la o zi la alta, iar triajul epidemiologic este, în continuare, mai mult un deziderat, în condiţiile în care nu există în unităţile de învăţământ suficiente cadre medicale. Despre măşti, ce să mai vorbim, în condiţiile în care nici manualele nu au fost asigurate pentru toţi elevii. La şase luni de la declanşarea pandemiei şi în ciuda promisiunilor repetate constant peste vară cum că şcolile vor fi bine pregătite pentru noul an şcolar şi pentru predarea online, în sistemul de educaţie domneşte haosul. Este cazul ca responsabilii pentru această situaţie să îşi asume vina şi, dacă există onoare, să îşi prezinte demisia”, precizează USR, luni, pe Facebook.  

Pentru 2,8 milioane de preșcolari și elevi, astăzi este începutul unui nou an școlar. Pentru ei, pentru părinții și…

Publicată de Uniunea Salvați România – USR pe Duminică, 13 septembrie 2020

Le-am trimis soluții, le-am dat o mână de ajutor

„Doamna ministru al Educației, Monica Anisie, ar trebui să plece de la minister de urgență, dar nu am nicio speranță că se va întâmpla așa ceva. Mai ales că poate invoca exact criza pe care nu reușește să o rezolve pentru necesitatea rămânerii în funcție. Am văzut acest scenariu de zeci de ori. Politicieni incompetenți care cred că lumea se va prăbuși fără ei se agață de scaune cu disperare.

Misiunea noastră politică devine din ce în ce mai clară. Știu că degeaba stăm și criticăm, degeaba le arătăm că greșesc și spunem care ar fi soluțiile necesare. La începutul crizei au existat mai multe întâlniri între reprezentanții PLUS și cei de la minister. Le-am trimis soluții, le-am dat o mână de ajutor, le-am explicat unde se poate greși și de ce ar fi bine să se acționeze din timp”, a scris și Dacian Cioloș, liderul PLUS.

Ministerul Educației nu știe ce vrea, dar știe că vrea să se facă așa cum vrea el. După șase luni de pandemie, iar „ne-a…

Publicată de Dacian Cioloş pe Sâmbătă, 12 septembrie 2020

„Nu mă aştept ca Monica Anisie să înţeleagă complexitatea sistemului. Este cazul, după părerea mea, nu ca ea să demisioneze, cum sugera un partener al partidului aflat la guvernare, ci să avem o demitere pur şi simplu. Dna Anisie a spus, cu sinceritate, că nu mai înţelege nimic din ce se întâmplă în jurul ei. Ce ar putea să facă? Să lasă locul liber altuia care înţelege mai bine ce se întâmplă. Nu poate fi lăsat totul doar pe seama Guvernului, dar procesul ăsta e condus de Guvern şi e nevoie de viziune”, a declarat Vasile Dîncu, în conferința de presă de duminică.

Un altfel de abandon școlar

„Cu TABLETE pentru elevi doar acolo unde presa are acces?! Oare în acele comunițăți urbane mai mici și în cele rurale, unde de astăzi a început școala ca peste tot în țară, s-a făcut ceva pentru asigurarea tabletelor și a tuturor mijloacelor necesare pentru desfășurarea în condiții de siguranță și protecție sanitară a cursurilor cu prezența fizică, precum și a învățământului online⁉ Oare și acei copii beneficiază de toate cele necesare în noul an școlar? Sau toate acestea sunt doar apanajul școlilor situate „la bulevard”⁉ ” a scris Eugen Teodorovici pe Facebook.

#PROSTIE, #INCOMPETENȚĂ #REA_VOINȚĂ, #INTERESE personale și mai mult decât atât …‼️Cu TABLETE pentru elevi doar…

Publicată de Eugen Orlando Teodorovici pe Luni, 14 septembrie 2020

Citește și: „Porci zburători”, protest maraton la Ministerul Educației

#News