PSD

După ce ieri s-a lăsat cu scandal de jur-împrejurul legii carantinării, iată că astăzi, oamenii s-au unit într-un protest pe care l-au dus până în fața sediului PSD de pe Kiseleff, cerându-le social democraților să nu se joace cu sănătatea publică.

Se vede treaba că atunci când se credea că nu mai există motive de a se protesta împotriva celor de la PSD, întrucât epoca Dragnea părea încheiată, istoria tinde să se repede, așa cum face de obicei, oamenii fiind deosebit de indignați din pricina refuzului celor din PSD de a da vot de trecere în Senat. Astfel, dacă în Camera Deputaților, legea carantinării a trecut fără prea mari bătăi de cap, nu același lucru se poate spune și despre Senat, aici spiritele încingându-se peste măsură.

De altfel, în cursul zilei de ieri, președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, declara despre votul din Senat al legii carantinării, următoarele:

„Faptul că cineva vede cu resposabilitate o lege a carantinei cum este în toată lumea, asta nu înseamnă că PSD e de vină. Există o abordare graduală în ceea ce privește carrantinarea și izolarea. Avem toată legislația europeană, adusă de domnul Arafat. Nu se va adopta această lege până când premierul nu va veni să răspundă în Parlament de ce s-a întârziat cu această lege. Premierul nu a chemat partidele la consultări”, a mai declarat Marcel Ciolacu.

Citește și: Ciolacu nu votează, dacă Orban nu raportează

#News