Ambulanța Tulcea funcționează într-un hotel, sediul serviciului fiind în reabilitare

Sediul instituţiei a fost construit în anul 1969, atunci când la Ambulanţă lucrau circa 50 de persoane, iar în momentul de faţă SAJ numără circa 200 de angajaţi.

Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) din Tulcea este a doua instituţie publică din oraş care în acest an s-a mutat într-un hotel pentru a permite firmelor de construcţii să reabiliteze spaţiul utilizat. Hotelul din Tulcea, aflat în conservare în sezonul rece, s-a deschis pentru personalul TESA şi conducerea SAJ, contractul de închiriere fiind valabil până la finele acestui an şi având un preţ de 6 euro pe metru pătrat, potrivit managerului instituţiei, Nicolae Sicinschi, potrivit g4media.ro

„Partea proastă este că acum n-am putut să relocăm şi personalul operativ. Fiecare ambulanţă trebuie alimentată la o priză de curent, pentru că toată aparatura din celula medicală, în momentul în care maşina nu se află în mers, trebuie încărcată şi menţinută în stare de funcţionare. Or, n-am găsit nicăieri un spaţiu care să ne ofere o parcare pentru atâtea ambulanţe şi cu instalaţie electrică suficientă pentru toate autosanitarele”, a declarat managerul SAJ.

Sicinschi a spus că viitorul sediu al instituţiei va fi independent din punct de vedere energetic, va avea panouri solare şi pompe de căldură şi sistem de încălzire prin pardoseală.

„Am pus problema celor în drept din Consiliul Judeţean dacă, concomitent cu acest proiect, am putea demara un altul, într-un spaţiu care ne aparţine, să mai ridicăm o clădire în care să avem spaţii suplimentare. Am avea mare nevoie de o sală de training. De aproape un an, avem şi o farmacie. Sunt reglementări care impun ca pe o maşină care merge la intervenţie cu medic nu ai voie să ai stupefiante, dacă nu ai farmacie”, a menţionat managerul SAJ, Nicolae Sicinschi.

Sediul instituţiei a fost construit în anul 1969, atunci când la Ambulanţă lucrau circa 50 de persoane, iar în momentul de faţă SAJ numără circa 200 de angajaţi.

„Încă suntem în relocare, identificăm spaţii potrivite pentru activitate, încercăm să fie totul la parametri optimi. Mai sunt în derulare nişte acţiuni ca să reducem cât mai mult din disconfort. Vom rezolva cu spaţiile pentru ca personalul să stea în condiţii confortabile”, a afirmat asistentul şef al SAJ, Vavilia Munteanu.

Gabriela Firea: Sărbători fericite tuturor! Fiți buni! Paște luminat!