Gabriela Firea: Sărbători fericite tuturor! Fiți buni! Paște luminat!

Potrivit ministrului Familiei, ar trebui să găsim bucuria în lucrurile mărunte, să fim alături se cei dragi și de cei care au nevoie de o mână de ajutor.

Lumina pe care o așteptăm cu emoție, an de an, de Paște, este și cea din interior, din sufletul fiecăruia, este mesajul transmis de Gabriela Firea. Potrivit ministrului Familiei, tot ce avem de făcut este să încercăm sa fim un pic mai buni iar dacă reușim, jertfa lui Hristos nu a fost zadarnică.

Gabriela Firea: Părintele Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria spunea “să lepădăm din casele și inimile noastre toată răutatea, toată întristarea și păcatul și să primim cu bucurie pe Hristos Cel Înviat”.

Potrivit ministrului Familiei, asta ar trebui să facem cu toții de Sfintele Paști, să găsim bucuria în lucrurile mărunte, să fim alături se cei dragi și de cei care au nevoie de o mână de ajutor.

„Sărbători fericite tuturor! Fiți buni! Paște luminat!”, este mesajul transmis de Gabriela Firea.

Gabriela Firea: În câteva săptămâni, tinerii vor putea accesa, din nou, creditele avantajoase, garantate de stat și cu dobândă plătită de Ministerul Familiei