Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis a anunțat, miercuri, în plenul Camerei Deputaților, retragerea moțiunii simple împotriva lui Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, ce a fost demis de premierul Cîțu, în această dimineață. Simonis a precizat că moțiunea și-a „produs efectele”, chiar dacă nu a fost dezbătută și votată.

„Anunţ cu satisfacţie plenul Camerei Deputaţilor faptul că moţiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului Voiculescu a produs efecte. Domnul Vlad Voiculescu este de acum fostul ministru-catastrofă al Sănătăţii. Prin urmare, voi cere Biroului permanent al Camerei Deputaţilor retragerea de pe ordinea de zi. Moţiunea a produs efecte, ministrul a fost demis, prin urmare nu mai are obiect”, a afirmat Simonis, conform Agerpres.

Potrivit textului moțiunii simple „Ca românii să trăiască, Vlad Voiculescu trebuie să plece!”, semnată de 104 deputați PSD, se cerea plecarea ministrului ca urmare a evoluțiilor dramatice din ultimele săptămâni privind pandemia Covid 19 din România. Acestea „au  culminat cu depășirea capacității de spitalizare în secțiile ATI, a capacității de furnizare de oxigen către spitalele care tratează pacienții Covid și cu alte patologii”, se arăta în document. Mai mult, lipsa măsurilor de sănătate publică a generat pierderea controlului pandemiei în România, atingând apogeul cu situația dramatică de la Spitalul Foișor, „care a demonstrat că viața și siguranța pacienților nu contează deloc pentru ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu”.

Potrivit documentului, „ministrul Voiculescu nu știe, nu poate și nu trebuie să mai rămână în funcție. A dovedit cu vârf și îndesat că nu este deloc omul potrivit pentru a conduce cel mai important domeniu – cel al Sănătății – în această criză medicală fără precedent”.

Aceasta a fost a doua moțiune simplă împotriva lui Voiculescu, după cea din februarie, care a „picat” la o diferență mică.

Citește și: Vlad Voiculescu, chemat la Cotroceni în ziua moțiunii