Bilet unic pentru vizitarea tuturor muzeelor din Maramureş

Acesta va avea o valabilitate de 5 zile de la activare

Toate muzeele din judeţul Maramureş vor putea fi vizitate cu bilet unic în urma unui parteneriat dintre principalele muzee şi Organizaţia de Management al Destinaţiei Maramureş, a anunţat, luni, serviciul de comunicare al Consiliului Judeţean Maramureş, potrivit.g4media.ro.

Luni a fost semnat Acordul de parteneriat între Organizaţia de Management al Destinaţiei Maramureş şi muzeele aflate în subordinea administraţiei judeţene, respectiv Muzeul Judeţean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”, Muzeul de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, Muzeul de Ştiinţe Astronomice Baia Mare, Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Maramureş, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, prin care se va implementa proiectul Visit Maramureş Pass.

 Proiectul prevede înfiinţarea Biletului Unic de vizitare a muzeelor partenere, care va putea fi achiziţionat începând cu luna mai 2023. Acesta va avea o valabilitate de 5 zile de la activare, mai exact de la efectuarea primei vizite folosind Biletul Unic.

„Un nou proiect prin care dezvoltăm turismul în Maramureş. Prin implementarea Biletului Unic ne dorim să creştem atât vizibilitatea muzeelor, cât şi numărul de vizitatori. De asemenea, venim în sprijinul turiştilor care vor să viziteze muzeele noastre, care nu vor mai fi nevoiţi să cumpere bilete de la fiecare muzeu în parte”, a declarat Ionel Bogdan, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş.Biletul Unic va putea fi achiziţionat de la fiecare muzeu partener sau online de pe site-ul www.visitmaramures.ro.  „Am realizat Acordul de parteneriat cu muzeele din Baia Mare, în prima fază, urmând să-l extindem la nivel judeţean, cu toate muzeele din Maramureş. Obiectivul nostru principal este să dezvoltăm, să promovăm Maramureşul şi, totodată, să facilităm vizitarea de către turişti a obiectivelor principale din judeţ”, a conchis Paul Habina, director Organizaţia de Management al Destinaţiei Maramures.

 STUDIU: Cantităţile de plastic care ajung în oceane ar putea să crească de trei ori până în 2040