Cîmpeanu: „Până la pragul de 6/1.000 nu voi fi de acord cu închiderea școlilor din București”

Incidența cazurilor de infectare din ultimele 14 zile a ajuns la 3,98 la mia de locuitori, iar la raportarea de duminică, un sfert dintre cazurile naționale au fost înregistrate în București

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a anunțat că se opune închiderii școlilor până la atingerea pragului de 6 la mia de locuitori. Reacția sa a venit duminică după amiază, deoarece luni s-ar putea discuta despre acest subiect în cadrul Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență.

„Nu văd de ce s-ar pune în discuție luni, 15 martie, închiderea tuturor școlilor din București, atâta vreme cât suntem, și sperăm cu toții să rămânem, departe de pragul de 6/1000 în București. Până la pragul legal stabilit de 6/1.000, în calitate de Ministru al Educației, nu voi fi de acord cu închiderea școlilor.

În același timp, îndemn încă o dată la prudență, la respectarea tuturor regulilor și la susținerea campaniei de vaccinare, pentru a face tot posibilul astfel încât să nu se atingă pragul de 6/1.000 – rată de infectare”, a scris Sorin Cîmpeanu pe pagina sa de Facebook.

Cîțu, ședință la CNCCI

 Pe de altă parte, premierul Cîțu a participat, duminică, la ședința Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI). „Vreau să mă asigur că pacienții și personalul medical vor avea tot ce le trebuie pentru a trece cu bine peste valul 3 al pandemiei. Deocamdată, în România nu este o creștere accelerată a infectărilor și putem să împiedicăm acest lucru, dacă ne vaccinăm și dacă respectăm măsurile de protecție. Ne pregătim însă și pentru un număr mai mare de cazuri, pentru a fi precauți și a nu fi luați prin surprindere”,a  scris Florin Cîțu, pe Facebook.

Printre subiectele discutate s-a aflat și solicitarea acestuia pentru creșterea numărului de paturi ATI, la 1.600, precum și identificarea de noi spitale care s-ar putea alătura în lupta anti-Covid, acum, la intrarea în valul 3.

La raportarea de duminică, situația a fost alarmantă pentru o zi de weekend, fiind confirmate 4.383 de noi cazuri de infectare, dintre care 1.179 numai în Capitală. Incidența în ultimele 14 zile, la nivelul Bucureștiului este de 3,98 la mia de locuitori.

Citește și: USR PLUS, amendament pentru familiile monoparentale