Șapte persoane reținute după incidentele produse la meciul Steaua-Dinamo din 9 septembrie

Ele vor fi prezentate instanței cu propunere de arestare preventivă..

Șapte persoane au fost reținute în ancheta privind incidentele de la meciul Steaua-Dinamo din 9 septembrie, din Liga 2, în urma cărora cele două echipe au fost sancționate. Ele vor fi prezentate instanței cu propunere de arestare preventivă, potrivit g4media.ro.

Comisia de Disciplină şi Etică a FRF a decis, vineri, interdicţii de organizare a meciurilor pe teren propriu pentru Dinamo (două etape) şi CSA Steaua (patru etape), din cauza incidentelor de la meciul dintre cele două echipe din Liga 2, din septembrie. Dinamo trebuie să achite și o amendă de 15.000 de lei, iar Steaua,  83.000 de lei.

Cu aproape o oră înainte de startul partidei, în tribune s-au produs incidente, fanii celor două echipe aruncând cu diverse obiecte către suporterii adverşi. Câţiva suporteri au fost evacuaţi,  partida începând cu o întârziere de aproximativ şapte minute din cauza petardelor aruncate de suporteri. Luni, 12 decembrie, procurorii au făcut mai multe percheziții în ancheta legată de acest scandal, fiind reținute șapte persoane cercetate pentru ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice.

 Comunicatul Parchetului 

„La data de 12.12.2022, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, cu sprjinul lucrătorilor de poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Serviciul Grupuri Infracţionale Violente, precum şi cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului BucureştiBrigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei, au pus în executare 7 de mandate de percheziție domiciliară şi 8 mandate de aducere a unor persoane față de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, faptă prev. de art. 257 al. 1, al. 4 C.pen. rap. la art. 193 al.1 C.pC.pen. şi tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prev. de art. 371 C.pen. În urma administrării probatoriului, s-au stabilit următoarele: La data de 09.09.2022, în jurul orei 22:20, la un meci de fotbal, mai multe persoane au dorit să se deplaseze din perimetrul destinat locurilor lor către perimetrul suporterilor echipei adverse, forţele de ordine fiind nevoite să intervină pentru a stopa această deplasare. În acest context, persoanele cercetate au lovit forţele de ordine cu diverse obiecte, tulburând astfel ordinea şi liniştea publică. În cauză, la data de 12.12.2022 s-a dispus măsura preventivă a reţinerii faţă de 7 suspecţi, fiind dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de aceştia. La aceeaşi dată, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a sesizat Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti cu propunere de arestare preventivă faţă de cei 7 inculpaţi, pentru o perioadă de 30 de zile. Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având că scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Un ONG din Delta Dunării acuză: Carnea de cal ajunge pe masa de Crăciun