Transportatorii români cer eliminarea controalelor la frontiera cu Bulgaria

UNTRR solicită Guvernului României că împreună cu Guvernul Bulgariei să soluţioneze urgent şi pragmatic simplificarea până la eliminare a controalelor în frontieră dintre cele două ţări.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR ) reacționează după ce la mai multe puncte de frontieră s-au format, în ultimele zile, cozi interminabile de camioane, solicitând simplificarea până la eliminare a controalelor la frontiera cu Bulgaria. „Prin votul negativ al Austriei, industria de transport rutier, cel mai mare exportator de servicii al României, este cea mai afectată ramură economică”, a comunicat UNTRR. Potrivit UNTRR, dacă Austria ar fi vrut să transmită un semnal, aşa cum pretinde, împotriva extinderii Schengen, atunci ar fi trebuit să nu accepte nicio ţară candidată, potrivit digi24.ro.

Votul selectiv demonstrează, prin acceptarea Croaţiei şi respingerea României şi Bulgariei, o abordare subiectivă şi neprincipială care a torpilat unitatea Uniunii Europene sub atenta supraveghere a Comisiei Europene, a mai declarat UNTRR.

„În aceste condiţii, este greu de înţeles votul favorabil al României şi Bulgariei pentru aderarea Croaţiei la Schengen. UNTRR îşi exprimă profunda nemulţumire că celelalte state membre UE, mai ales marile democraţii occidentale, au abandonat principiul îndeplinirii obligaţiilor tehnice ca fiind necesar şi suficient pentru includerea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen. Schimbarea regulilor la finalul jocului numai pentru o parte din candidaţi dovedeşte aplicarea clară de tratament inegal şi preferenţial. Oare acestea devin noile principii ale Uniunii Europene?Dacă Austria şi celelalte state membre UE vor să schimbe condiţiile de aderare în spaţiul Schengen, atunci trebuie să le impună pentru viitoarele ţări candidate şi nu pentru cele existente, cărora li s-au solicitat îndeplinirea unor condiţii clare, pe care acestea le-au îndeplinit deja”,  a mai comunicat UNTRR.
Transportatorii subliniază că România şi Bulgaria au aderat împreună la Uniunea Europeană, făcand în permanenţă echipă pentru intrarea în spaţiul Schengen împreună, fiind necesară continuarea eforturilor comune pentru aderarea la spaţiul Schengen.

„În acest spirit de solidaritate, UNTRR solicită Guvernului României ca împreună cu Guvernul Bulgariei să soluţioneze urgent şi pragmatic simplificarea până la eliminare a controalelor în frontieră dintre cele două ţări”, susţin ei.Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 16.000 de firme înscrise – operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

Previziunea sumbră a unui om de știință: Internetul va dispărea pur și simplu