Cetăţean bulgar anchetat pentru că a vrut să introducă în țară peste 20.000 de ţigarete

Cantitatea de ţigarete a fost estimată la o valoare de aproximativ 27 de mii de lei

Tigari
Tigari sursa foto pixabay

Un cetăţean bulgar în vârstă de 33 de ani este cercetat penal după ce a încercat să introducă în România, prin PTF Giurgiu, cantitatea de 20.720 de ţigarete, potrivit stiripesurse.ro.

Tigaretele se aflau în portbagajul maşinii pe care o conducea.

„În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară un cetăţean bulgar, în vârstă de 33 de ani. El era aflat la volanul unui autoturism cu număr de înmatriculare specific Germaniei. În urma controlului de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, în portbagaj, 20.720 de ţigarete, respectiv 1.036 pachete de ţigări de diferite mărci’, se arată într-un comunicat emis de ITPF Giurgiu.

Cantitatea de ţigarete, estimată la o valoare de aproximativ 27 de mii de lei, a fost indisponibilizată de către poliţişti. Faţă de şofer a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării potrivit prezentului titlu. Ele nu erau marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a zece mii de ţigarete. La finalizarea cercetărilor, vor fi propuse soluţii legale prin unitatea de parchet. Bărbat reţinut pentru nerespectarea repetată a ordinului de protecţie