Un fost ministru al Sănătății consideră carantinarea Sibiului „soluție de Ev Mediu”

Fostul ministru al Sănătății, care a demisionat chiar la începutul pandemiei, Victor Costache consideră măsura de carantinare a unui oraș mare, precum Sibiul, o soluție inspirată din Evul Mediu. Iar asta în contextul în care județul Sibiu a ajuns la o rată de infectare de 7,4 la mia de locuitori, iar municipiul are peste 11 la mie. Poate că numărul de îmbolnăviri nu ar atrage atenția atât de mult, însă faptul că nu mai sunt locuri la morgă ar trebui să dea de gândit decidenților.

„Mi s-ar părea o decizie total neinspirată și forțată, este complet nerealist să închizi un oraș mare, trebuie să învățăm să adoptăm noile metode ale medicinei moderne și nu soluții inspirate din Evul Mediu”, a declarat într-un interviu pentru Tribuna, dr. Victor Costache.

Acesta vine și cu soluții, doar că ele nu pot fi aplicate tuturor locuitorilor – conectivitatea la tehnologiile moderne sau o testare masivă.

„O testare în masă sau implementarea rapidă a aplicațiilor de telefonie mobilă de depistare a contacților direcți pe bază de locație GPS, adoptate deja cu succes de către țări precum Singapore, China și Taiwan sau Japonia și la care s-a lucrat și în România, dar nu au fost implementate, reprezintă soluții mult mai inspirate și adaptate la realitate. Nu ne putem permite să distrugem o regiune, să facem să sufere o regiune și o populație întreagă numai pentru că nu suntem conectați la tehnologiile moderne. Aceste măsuri extreme erau oportune la începutul pandemiei, când nu se știa mare lucru despre acest virus. În momentul de față, implementarea rapidă a tehnologiilor moderne poate da rezultate net superioare măsurilor conservatoare de tip lockdown”, concluzionează dr. Victor Costache.

Subprefect demis, prefect infectat, Sibiul este în așteptarea carantinării

Guvernul Ludovic Orban a decis, în ședința de joi seara, încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Sibiu de către Rareș Macrea.

Macrea este cel care a condus ședințele CJSU Sibiu, în locul lui Mircea Crețu, aflat în concediu medical ca urmare a infectării cu noul coronavirus. Vineri, șeful DSU, Raed Arafat va merge la Sibiu pentru a decide dacă se impune sau nu carantina pentru municipiul Sibiu, pentru orașele Cisnădie și Tălmaciu și pentru satul Șelimbăr (care este alipit de Sibiu).

În acest al doilea val al pandemiei, trei reședințe de județ se află deja în carantină: Zalău, Baia Mare și Slobozia. În primăvară, Suceava și alte opt localități limitrofe au fost carantinate pentru două săptămâni.

Citește și: Vineri se decide carantinarea Sibiului

#News