Faleza Dunării Ivan Patzaichin, inaugurată la finalul lunii iulie cu festivalul Delta Waves Fest

Festivalul va dura trei zile, în Tulcea, pe o barjă pe Dunăre

Faleza Ivan Patzaichin
Faleza Ivan Patzaichin

Faleza Ivan Patzaichin din municipiul Tulcea va fi inaugurată, la finalul lunii, cu prima ediţie a Delta Waves Fest ce va debuta cu un show aviatic, o paradă a ansamblurilor folclorice pe acordurile Fanfarei militare din Constanţa şi un recital al Operei Naţionale din Bucureşti. Anunţul a fost făcut public în timpul unei conferinţe de presă susţinute de preşedintele Asociaţiei pentru Sport şi Integrare Socială (ASIS) Mapamond, Izabela Rudolf, şi de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Horia Teodorescu, potrivit g4media.ro.

„În acest eveniment ne-am gândit la cele trei elemente, aer, pământ, apă. Partea de aer e susţinută de un show aviatic, de drone şi de la asta am pornit. Practic, un avion seamănă cu un pescăruş, cu o pasăre, reprezintă libertate. Am considerat că atunci când se face o deschidere este un moment solemn, iar o fanfară militară aduce greutatea de care avem nevoie pentru a marca acest eveniment”, a declarat preşedinta ASIS Mapamond, Izabela Rudolf

. Delta Waves Fest va avea loc timp de trei zile, în perioada 28-30 iulie, pe o barjă pe Dunăre, pe un vapor care va călători pe fluviu vor avea loc petreceri, concertele fiind susţinute de Ştefan Bănică, Pasărea Rock, Alexandra Ungureanu, Deniz Cem, Raluca, Horia Brenciu, The Motans, Nicolae Voiculeţ, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Rona Hartner, Stelu Enache, Alina Eremia şi fanfara Shukar din 10 Prăjini. Potrivit ASIS Mapamond, Delta Waves Fest se doreşte a deveni un festival de tradiţie pentru oraşul Tulcea care să promoveze valorile zonei. Pentru organizarea Delta Waves Fest, CJ Tulcea a alocat un milion de lei. Faleza Dunării, administrată timp de aproximativ 30 de ani parţial de Primăria municipiului şi parţial de Administraţia Porturilor Dunării Maritime din Galaţi, a fost preluată în administrare începând din anul 2014 de CJ în vederea reabilitării, după ce, ani la rând, societăţile cu activităţi în zonă au reclamat faptul că nu este întreţinută corespunzător, în ciuda taxelor mari pe care le plătesc.

Francezii care își repară hainele și pantofii uzați vor primi bonusuri