Cătălin Cristache

Cătălin Cristache este deputat PMP de Galați, însă și vicepreședinte al partidului din care face parte. Întrucât situația spitalelor din România este una dificilă, acesta își pune o serie de întrebări legate de tratarea celorlalte boli. În opinia lui Cătălin Cristache, suferinzii cronici au avut parte de o perioadă foarte grea, întrucât accentul s-a pus îndeosebi pe tratarea cazurilor de coronavirus, ceilalți fiind neglijați și ajungându-se astfel la situații dramatice.

“Sunt tot mai multe exemple în presă şi raportări ale asociaţiilor pacienţilor din România care arată faptul că, din dorinţa de a lupta cât mai eficient cu virusul ucigaş SARS – CoV2, se iau măsuri birocratice şi administrative care afectează serviciile medicale pentru pacienţii care au afecţiuni cronice sau urgenţe sanitare. Aşa s-a ajuns în situaţia în care o doamnă a căzut pe stradă, şi-a fracturat coloana, a fost transportată la spital şi, de acolo, trimisă acasă, murind apoi, în urma complicaţiilor. Sunt cazuri de persoane care au suferit AVC-uri sau atacuri de cord pentru care tratamentul a întârziat din cauza testării împotriva coronavirusului. Persoanele cu afecţiuni oncologice au avut întârzieri în tratamentele cu citostatice”, a declarat Cătălin Cristache.

Cătălin Cristache, despre măsurile guvernului: „Este absurd şi contraproductiv”

“În opinia mea, asta înseamnă introducerea unei birocraţii incredibile şi a unei întârzieri care vor genera pierderi de vieţi omeneşti atunci când se prezumă că o persoană este infectată. Luptăm cu toate forţele împotriva Covid-19, dar nu trebuie să îi prezumăm pe toţi bolnavii care au nevoie de tratament intraspitalicesc ca fiind infectaţi. Este absurd şi contraproductiv. Mai ales în condiţiile în care, de la nivel guvernamental, s-a făcut deja o nouă categorisire a spitalelor. Deci, trebuie ca Guvernul să renunţe la acea recomandare a INSP care prioritizează, pe raţiuni de imagine, unii bolnavi deasupra altora”, susține deputatul PMP Cătălin Cristache.

Citește și: Ponta vrea alt guvern! Unul de uniune națională

#News