Dan Tudorache, primarul Sectorului 1 al Capitalei, a anunțat deschiderea celui de al doilea centru de carantină din sector.

„Am deschis și este deja operațional, al doilea Centru de carantină din Sectorul 1, cu o capacitate de 39 de camere.

Dan Tudorache a deschis al doilea centru de carantină

Aici sunt găzduite, pe o perioadă de 14 zile, persoanele încadrate în prevederile legale referitoare la instituirea carantinei. Tuturor celor aflați în centre, le asigurăm trei mese pe zi.

Crearea centrelor de carantină este foarte importantă acum. În lipsa lor, riscurile de contaminare ar fi mult mai mari. Deja suntem în discuții avansate pentru încă două locații.

Citește și COVID-19 l-a prins pregătit pe Tudorache, detectează minciuna cu GPS

Respectăm toate condițiile cerute de către Ministerul Sănătății, astfel încât să nu existe risc de contaminare.

Obiectivul este monitorizat permanent și supravegheat de Jandarmerie și Poliție”, a anunțat Tudorache.

Tudorache monitorizează persoanele suspecte de COVID-19

„Noi am iniţiat un proiect, acum mai bine de şase luni, pentru cetăţenii din sector care au probleme cardiace. Am zis să îi monitorizăm şi aşa a luat fiinţă telemedicina. Sistemul funcţionează cam de o lună. Centrul este localizat pe strada Caraiman 33A. Acolo e centrul de comandă al acestui sistem. Avem cumpărate holtere; ne-a prins pregătiţi.

Aceste holtere monitorizează undeva la 12 parametri. Ministrul Sănătăţii a observat acest lucru şi a zis că patru din cei 12 parametri sunt necesari la monitorizarea potenţialilor bolnavi de coronavirus. (…)”, a spus Dan Tudorache pentru Dc News.

#NEWS