Primul partid politic
Klaus Iohannis și Ludovic Orban

Balamucul adminstrativ, cu iz de balamuc electoral

Uite Orban, nu e Orban! Se metamorfozează ușurel în Cîțu, pentru ca mai apoi, când prinde suficientă imunitate, să iasă din pielea acestuia și să zică „Ta-dam! M-am întors”, mai ceva ca Terminatorul lui Arnold. Un popor sătul de jocuri politice, de premieri care vin și pleacă în funcție de cum are partidul impresia că dă bine în sondaje. Mutări greșite, atât pentru ei, cât și pentru popor. Un joc de domino pe care nu-l va câștiga nimeni. Poate doar PSD-ul într-un viitor apropiat. Pentru că da, cam asta se întâmplă atunci când nu e stabilitate, PSD-ul renaște din cenușă mai ceva ca o pasăre Phoenix și se cațără pe cadavrele liberalilor ce n-au știut cum să-și țină echilibrul, clătinându-se politic în toate direcțiile.

Din nefericire, nu de puține ori am ajuns zilele astea să dau tacit dreptate declarațiilor lui Ciolacu, cu toate că în sinea mea știu foarte bine că acestea nu-s făcute din vreun altruism demn de laudă, ci din același motiv cu care cei de la PNL se joacă cu nervii, sănătatea și răbdarea noastră, a ăstora mici. Declarații bine gândite, menite să readucă încrederea electoratului în tabară lor. Mi-e teamă că le va ieși din nou.

În altă ordine de idei, haideți că astăzi iar avem balamuc. Președintele Klaus Iohannis se consultă pentru a nu știu câta oară cu partidele politice pentru a-l propune, într-un final, pe același Ludovic Orban.

Consultările vor avea loc astăzi la Palatul Cotroceni, după cum urmează:

13:00 – Partidul Național Liberal (PNL);

13:30 – Partidul Social Democrat (PSD);

14:00 – Uniunea Salvați România (USR);

14:30 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);

15:00 – Partidul Mișcarea Populară (PMP);

15:30 – Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE);

16:00 – Grupul parlamentar Pro Europa;

16:30 – Grupul parlamentar al minorităților naționale.

„Nu avem niciun moment de pierdut. Solicit imperativ Parlamentului să lucreze cu celeritate, astfel încât săptămâna viitoare să fie învestit un Guvern cu puteri depline, un guvern împreună cu care pot să mă dedic sută la sută combaterii efectelor răspândirii noului coronavirus, având atunci la dispoziție toate pârghiile pentru a lua măsurile ce se impun”, a spus Klaus Iohannis.

Nu știu ce-ați înțeles voi din ce-a grăit președintele aici, dar tot ce-am putut eu citi a fost „bla-bla-bla”.

Citește și: Rareș Bogdan nu este de acord cu jocurile politice ale celor de la PNL

#News